DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Embargoul militar impus Libiei este 'apă de ploaie' (raport ONU)

tripoli soldati libia

Embargoul armelor impus în 2011 Libiei de către ONU ”este în continuare ineficient”, denunţă într-un raport anual experţi ONU însărcinaţi cu controlul acestuia şi care l-au predat recent Consiliului de Securitate, relatează AFP.

State membre ONU continuă ”să încalce în deplină impunitate” acest embargo şi trimit armament în Libia, se arată în rezumatul acestui document pe care AFP scrie că l-a obţinut vineri.

”Cea mai mare parte a teritoriului libian se află în continuare sub controlul unor grupări armate”, se arată în document.

”Prezenţa continuă a unor combatanţi din Ciad, Sudan şi Siria şi a unor societăţi militare private în Libia constituie în continuare o ameninţare gravă la securitatea Libiei şi regiunii”, denunţă aceşti experţi.

Potrivit cotidianului britanic The Guardian - care a avut acces la întregul raport -, aceşti experţi ţintesc din nou, în raportul lor, mercenarii grupului privat rus Wagner, considerat apropiat puterii ruse, pe care-i acuză de faptul că au pus mine în zone civile din Libia, fără să fi înregistrat aceste amplasamente.

În rezumatul raportului, aceşti experţi ONU denunţă încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional ”la o scară largă şi în deplină impunitate”.

”Mai ales şapte grupări armate libiene au recurs în mod sistematic la detenţii arbitrare şi ilegale ale unor presupuşi opozanţi”, precizează ei.

Ei anunţă, de asemenea, că au înregistrat cazuri de pitraterie maritimă vizând nave comerciale.

Libia, subminată de disensiuni între instituţii concurente în est şi vest, după mai bine de zece ani de haos de la înlăturarea şi uciderea lui Muammar Gaddafi în 2011, are de la începutul lui martie două guverne rivale, ca în perioada 2014-2021, în care s-a aflat în război civil.

Nicio soluţie la această criză politică nu se întrevede în prezent.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.