Emma Stone a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal graţie interpretării sale din pelicula ''Poor Things'', regizată de Yorgos Lanthimos, duminică seară la Londra, în cadrul celei de-a 77-a ediţii a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), informează AFP, potrivit Agerpres.
La această categorie au concurat actriţele Fantasia Barrino ("The Color Purple"), Sandra Hüller ("Anatomy of a Fall"), Carey Mulligan ("Maestro"), Vivian Oparah ("Rye Lane"), Margot Robbie ("Barbie"), Emma Stone ("Poor Things").
Filmul "Poor Things", o comedie cu accente de film noir, spune povestea personajului Bella Baxter, o tânără din Londra victoriană, care este readusă la viaţă de un om de ştiinţă după sinuciderea ei şi care începe apoi o veritabilă odisee a autodescoperirii.
În 2023, cea mai bună actriţă în rol principal a fost desemnată Cate Blanchett, protagonista filmului ''Tar''.
Cea de-a 77-a ediţie a galei premiilor BAFTA, care se desfăşoară la ora transmiterii acestor informaţii la Royal Festival Hall din Londra, este prezentată de actorul scoţian David Tennant.
Comentează