Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a refuzat o solicitare de a se întâlni cu preşedintele grupului auto Renault, Jean-Dominique Senard, care este nemulţumit de influenţa pe care o are Guvernul de la Paris la Renault, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar potrivit Agerpres.
Refuzul lui Macron ridică semne de întrebare cu privire la viitorul lui Jean-Dominique Senard şi vine în contextul în care miercuri acţionarii Renault se întâlnesc pentru a oficializa numirea lui Senard în locul lui Carlos Ghosn, fostul lider al alianţei Renault-Nissan care în prezent ar probleme cu justiţia japoneză.
La finele lunii trecute, grupul Fiat-Chrysler a creat o surpriză după ce a propus o fuziune cu Renault, care împreună cu partenerii Nissan şi Mitsubishi Motors ar fi dat naştere celui mai mare producător auto din lume. Însă săptămâna trecută proiectul de fuziune s-a prăbuşit, Fiat-Chrysler dând vina pe rezistenţa politică venită din partea statului francez, care deţine o participaţie de 15% la Renault.
Sursele citate de Reuters susţin că Jean-Dominique Senard ar fi încercat, fără succes, să aibă o întâlnire cu Emmanuel Macron pentru a obţine sprijinul acestuia în favoarea proiectului de fuziune între Renault şi Fiat Chrysler (FCA). Câteva zile mai târziu, Senard a ameninţat că va bloca măsurile de reformare a guvernanţei pe care partenerul japonez Nissan vrea să le adopte după scandalul Ghosn, dacă Renault nu va obţine mai multe locuri în noul board al companiei japoneze. Această decizie a provocat un val de critici în Japonia, sursele avertizând că recentele manevre ale Renault pun în pericol alianţa dintre cei doi constructori
În încercarea de a calma tensiunile, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a profitat de recenta reuniune G20 din Japonia pentru a discuta în mod public o posibilă reducere a participaţiei de 15% deţinută de statul francez la Renault dacă aceasta ar putea contribui la o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Renault şi Nissan.
Potrivit surselor, Jean-Dominique Senard ar fi fost nemulţumit de anunţul făcut de Bruno Le Maire în condiţiile în care se aştepta "să fie susţinut de la cel mai înalt nivel al guvernului" şi în plus biroul preşedintelui Emmanuel Macron i-a refuzat o propunere de întâlnire.
"Nu există nicio întâlnire cu Senard pe agenda preşedintelui", a declarat miercuri un oficial de la Elysee.
Sursele din cadrul Renault au declarat că în pofida refuzului liderului de la Elysee de a avea o întâlnire cu el, Senard nu intenţionează să demisioneze. "Senard este în formă maximă pentru reuniunea cu acţionarii şi este decis să continue", a spus una dintre surse.
Una din principalele misiuni încredinţate lui Jean-Dominique Senard la începutul anului era restabilirea dialogului dintre Renault şi Nissan după scandalul provocat de arestarea lui Carlos Ghosn. Însă, potrivit surselor, în prezent directorul general de la Nissan, Hiroto Saikawa şi omologul său de la Renault, Thierry Bollore, vorbesc foarte puţin unul cu altul ceea ce nu facilitează calmarea tensiunilor.
"Senard este conştient de acest lucru. Vom vedea cum vor evolua lucrurile după adunarea generală a acţionarilor", a declarat o sursă din apropierea preşedintelui Renault.
Problema constă în faptul că relaţia dintre Renault şi Nissan a fost concepută de şi pentru un singur om, Carlos Ghosn, care deţinea atât funcţia de preşedinte al Nissan cât şi funcţiile de preşedinte şi director general la Renault.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Emmanuel Macron a refuzat o solicitare de a se întâlni cu preşedintele grupului auto Renault
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

11
Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul
11

84
Loturi de pâine Vel Pitar, retrase de la comercializare întrucât pot prezenta fragmente de material plastic/ Precizările companiei
84

19
Preţurile petrolului au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
19

64
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
64

25
Noua arhitectură de securitate: tehnologia, infrastructurile urbane și industria de apărare
25

23
UE analizează măsuri pentru reducerea prețurilor la energie și sprijinirea industriei
23

1.363
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
1.363

9.143
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
9.143

55
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
55

60
Peste 2.000 de firme și‑au suspendat activitatea în ianuarie 2026, plus 19,9% față de anul trecut
60

39
ANPC, amenzi contravenționale de aproape 6 milioane de lei, în urma unor controale desfăşurate la peste 1.700 de operatori economici din ţară
39

563
Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei explică "operațiunea Oşceadbank" / Avocat: Incidentul este unul foarte grav
563

1.699
VIDEO Prețul petrolului a atins un maxim istoric din 2023: Qatarul avertizează că toată producția din Golf s-ar putea opri în câteva zile
1.699

















Comentează