Emmanuel Macron, depune eforturi pentru medierea negocierilor cu regimul Aleksandr Lukaşenko pentru eliberarea deținuților politici

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 29-09-2020

Actualizat: 29-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: captura video youtube

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, depune eforturi pentru medierea negocierilor cu regimul Aleksandr Lukaşenko şi pentru eliberarea deţinuţilor politici, a declarat marţi Svetlana Tihanovskaia, liderul opoziţiei belaruse, potrivit Mediafax.

"Ne-a promis că va face totul pentru a ne ajuta cu negocierile în această criză politică şi că va face totul pentru eliberarea tuturor deţinuţilor politici", a declarat Svetlana Tihanovksaia, potrivit agenţiei Reuters.

Emmanuel Macron s-a întâlnit marţi cu Svetlana Tihanovskaia la Vilnius, în Lituania. Anterior, liderul Franţei a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Journal du Dimanche, că preşedintele contestat al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, trebuie să accepte logica democraţiei şi să se retragă de la putere.

Însă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat "presiunile externe fără precedent" asupra Belarusului. "Belarusul se află într-o situaţie dificilă, în condiţii de presiuni externe fără precedent, după scrutinul prezidenţial", a afirmat Vladimir Putin, citat de ziarul Le Figaro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri