Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Episcopul Andrei: 'Dumnezeu și-a trimis Fiul pe pământ de dragul oamenilor. A luat chip de om asemenea nouă, afară de păcat'

Covasna Media
Andrei Episcopul Covasnei şi Harghitei

Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a explicat în Pastorala de Crăciun care a fost motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu a trebuit să se nască și să devină om, conform basilica.ro.

„Dumnezeu și-a trimis Fiul pe pământ de dragul oamenilor. A luat chip de om asemenea nouă, afară de păcat”.

„Pentru ca să devină om trebuia să se nască dintr-o ființă omenească. Dumnezeu a intervenit prin Duhul Sfânt, iar omenirea a intervenit printr-o Fecioară aleasă să devină Cerului mireasă”, a spus Episcopul Andrei.

Episcopul Covasnei și Harghitei a prezentat-o pe Maica Domnului drept mijloc de împlinire a iconomiei mântuirii.

„Sfânta Fecioară Maria este o realitate a purității omenești și izvor de viață, Născătoare de Dumnezeu. Să reținem această imagine curată a celei mai strălucite ființe omenești, născute pe fața pământului”.

„De la Adam la Mântuitorul au fost secole de așteptare prorocite de Proorocii Vechiului Testament. La plinirea vremii, Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Fecioară Maria să devină mama Fiului Său, mama mamelor noastre și a noastră a tuturor”.

„Maica Domnului rămâne o taină, deși noi vorbim despre ea cu curaj, aș îndrăzni să spun cu obrăznicie, dar ea este ca un crin pe care nu trebuie să-l atingi, ci să te bucuri de mirosul răspândit în jur, floare albă neprihănită”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.