Episcopul Devei îndeamnă credincioșii să doneze sânge: 'Orice zi de amânare poate costa o viață!'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 24-11-2020

Actualizat: 24-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Puterea

„Episcopia Devei și Hunedoarei, prin glasul părintesc al Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, îndeamnă clerul și credincioșii din județul Hunedoara să dea dovadă de solidaritate și iubire creștinească, participând, într-un număr cât mai mare, la campania de donare de sânge, ținând cont de faptul că orice zi de amânare poate costa o viață”, se menţionează pe site-ul eparhial.

Ierarhul vorbeşte despre contextul dificil în care se află societatea, „când sănătatea multor semeni este greu încercată”, şi reaminteşte de faptul că la nivelul județului Hunedoara se resimte o acută lipsă de sânge, potrivit basilica.ro.

Citește și: Ana Birchall răstoarnă povestea renunțării la pensia specială, prin demisie: ‘Rog share, să se știe adevărul!’

În orice moment, noi înșine, un prieten sau o rudă apropiată a fiecăruia dintre noi poate avea nevoie de sânge pentru a-și salva viața și a rămâne, pe mai departe, lângă cei dragi, spune ierarhul.

Episcopul Devei subliniază că ne aflăm în Postul Naşterii Domnului, „prilejul cel mai potrivit pentru a ne reaminti că sensul omului în viața aceasta nu este doar de a agonisi, ci, mai ales, acela de a dărui”.

În județul Hunedoara se poate dona sânge la următoarele trei centre:

DEVA, Str. 22 Decembrie, Bl. D1, parter, zilnic între orele 8-13;

HUNEDOARA, Policlinica Spitalului, zilnic între orele 8-13;

PETROȘANI, Policlinica stomatologică, lângă Spital, zilnic între orele 8-12; În ultima sâmbătă a fiecărei luni se poate dona sânge între orele 8-12.

Credinicioşilor li se reaminteşte dposibilitatea de a dona şi plasmă.

Pentru donarea de plasma de convalescent de Covid puteți să donați prin sânge total din care se extrage 1 unitate de plasma sau prin plasmafereza la secția Hunedoara a Centrului de Transfuzie Sanguină. Donarea de sânge total se poate repeta la 60 de zile iar cea de plasma prin plasmafereza la 14 zile.

Recent, Patriarhia Română a lansat un îndemn la intensificarea donării de sânge şi plasmă convalescentă Covid-19 în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”.

Pe parcursul celor 6 ani ai campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” au participat 40.800 de donatori, cantitatea de sânge recoltată fiind de peste 18.000 de litri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri