DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Șerban Nicolae și-a făcut numărul la moțiunea de cenzură: 'Hai, să vedem cum e şi cu circ' - VIDEO

Inquam Photos / Octav Ganea
serban nicolae

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, în Parlament, unde a fost dezbătută moţiunea de cenzură a PNL, că documentul care însumează aproximativ 20 de pagini, este „maculatură”, un text scris de un „personaj schizoid”, informează news.ro.

El şi-a început discursul ironizând dimensiunea textului şi pe cei care l-au scris, citit şi aprobat. În plus, a atras atenţia asupra faptului că a fost nevoie de o lună pentru a fi depus.

„N-ai cum să ai un cap limpede când ai în frunte un cap tulbure. Primul lucru care iese în evidenţă este mărimea acestui text. Am senzaţia dacă toţi parlamentarii şi membrii guvernului făceau greşeala de a imprima pe hârtie tot acest text s-ar fi tăiat păduri cam cât taie sponsorii unora dintre semnatari. O altă chestiune care sare în evidenţă este autorul, am încercat să înţeleg cine a scris acest text pentru că pare un personaj schizoid. (...) E o minte colectivă sau folosesc un neuron în grup? (...) Hai să vedem cum e şi cu circ. Înainte de a discuta despre cifre am observat un lucru - toate datele statistice din această maculatură de cenzură sunt din luna mai, cel târziu. Şi am spus - de ce au scris un text în mai pe care să-l depună în iunie? După care mi-am dat seama că de fapt l-au trimis la citit până când l-a înţeles. Durează ceva pentru că mai intervine o bicicletă, mai intervine o vacanţă, mai pleacă un consilier prezidenţial - ăla responsabil cu cititul, probabil a rămas ăla doar responsabil cu înţelesul”.

Vezi și: A început votarea moțiunii de cenzură în Parlament

Şerban Nicolae a punctat şi legat de economie: „De un an şi jumătate auzim că guvernarea PSD aduce o creştere economică nesănătoasă. 7% este o creştere economică nesănătoasă pentru că e bazată pe consum. Prima întrebare e: cine consumă, dacă nu românii? Probabil că lucrul ăsta e rău. Dar să vedem care este alternativa - e mai sănătoasă - îşi doresc români o descreştere sănătoasă, o criză sănătoasă aşa cum au avut, sau o creştere nesănătoasă aşa cum face PSD? Pentru că asta înseamnă mai mulţi bani în buzunarele românilor şi lucrul ăsta s-a simţit. (...) Bănuiesc că nu vă deziceţi de Udrea, că doar era idol politic. (...) Apropo, pe cine trimitea Băsescu la Consiliul JAI din partea Ministerului Justiţiei? Pe Bica! Pe Alina Bica! Asta apropo de cine ajunge să reprezinte România în Consiliile Europene”.

El s-a referit şi la problema Sănătăţii, adusă în discuţie în textul moţiunii: „Cel mai bun produs în materie de ministru al Sănătăţii al semnatarilor acestei moţiuni este nepotul mafiei medicamentelor, este cel care a blocat programul de transplant trimiţându-i pe români să-şi caute şansele de supravieţuire în străinătate. Ar trebuie să vă fie ruşine pentru faptul că v-aţi opus şi atunci când au fost realizate, sub guvernarea PSD şi din insistenţa PSD, primele forme de transplant pulmonar. Probabil că nepotul mafiei, care ţopăie prin piaţă, şi-a dorit să nu supravieţuiască pacienţii, ca să aibă dreptate. (...) Puneţi pe seama guvernului şi lucrurile care nu fac parte din atributele guvernării - inflaţia, indicele ROBOR, şi altele, dar haideţi să luăm şi cifre din maculatură (...) Pilonul II - 43 de miliarde de lei economisiţi de 7 milioane de români în 10 ani”.

Vezi și: Deputatul Sorin Cîmpeanu afirmă, în cadrul discuțiilor despre moțiunea de cenzură, că Pro România nu susține înlocuirea actualului guvern cu un guvern Orban

Senatorul a continuat: „Să presupunem că, astăzi, 7 milioane de români ies la pensie în următorii 10 ani pe calculele maculaturii de cenzură, primesc pe lună 51 de lei şi 20 de bani. Ăştia sunt banii cu care credeţi că ar trebui să trăiască cineva la pensie din banii economisiţi până acum. (...) Ajungem la învăţământ şi am o veste bună - editura Didactică, aia pe care o urăţi cu atâta furie, probabil că există nişte tare din copilărie, din tinereţe, a început să distribuie, în premieră pentru România post decembristă, manualele de clasa a VI-a pentru anul şcolar următor. Se pare că aveţi mare nevoie de ele! Stimaţi bugetari pe bani publici, vă informez că în Agricultură peste 3 miliarde de euro au fost daţi anual fermierilor români, la începutul lucrărilor, atunci când e nevoie, nu după ce se îndatorează. De asemenea, 300.000 de hectare au fost contractate la irigaţii anul trecut şi un peste 1 milion de hectare, anul acesta. După cum vă uitaţi la mine se pare că n-aţi prins nimic în maculatura de cenzură, pentru că idolul dumneavoastră este Cioloş, fost comisar european care, pe lângă Petre Daea, e un fel de sculer-matriţer, împingător la tractor”.

Ajungând la Justiţie, Şerban Nicolae e afirmat: „Să ne amintim cum aţi făcut atunci când eraţi la putere reformele în justiţie. În 2005, legile justiţiei au fost modificate prin asumarea răspunderii de către bătrâna procuroare ceauşistă Macovei - era garantată Soros, merge! Codurile penale au fost date de grupul de somităţi în materie în juridică Boc - Predoiu - Bica prin asumarea răspunderii. Era bine, erau garantaţi - nu mai spun numele, ca să îmi ceară replică. De asemenea, în 2016, Prună a modificat peste 150 de articole din legislaţia penală prin OUG, bineînţeles, dată seara, ca cinstiţii, fiind vară era însă ora mai târzie. Şi atunci era bine că era garantată de protocoalele secrete. Şase luni de dezbateri în Parlament, cu televiziuni, transmisii în direct şi pe internet, cu CMS-ul şi Ministerul Public de faţă, cu asociaţiile judecătrilor şi procurorilor de faţă - astea au fost «pe repede înainte» şi «în forţă». Exemplele dumneavoastră sunt cele corecte. E un domeniu în maculatura de cenzură în care e posibil ca semnatarii să fie mai pricepuţi ca noi - în materie de contracte part time”.

Vezi și: INCIDENTE între parlamentarii USR și forțele de ordine din Palatul Parlamentului: Mulți dintre ei au ajuns pe acoperiș - VIDEO

„Avem şi în Parlament pe unii care nu fac nimic în afară de circ, dar de acuma nu fac decât circ cu banderolă pe mână. Această grevă maidaneză este un fel de protest de stil nou pe care nu l-am putut înţelege. Nu fac grevă şi la deconturi pe bani publici. Fac naveta la ţară cu avionul, pentru că au primit vot. (...) Am să zic ceva legat de transporturi - vă spun ceva numele Băsescu, Boagiu, Dobre, Berceanu, Orban? Kilometri şi kilometri de autostradă în fişete, pe hârtie. (...) Mi se pare de foarte prost gust această - nu ştiu - autosatisfacţie pe care o încearcă semnatarii moţiunii legându-se de prenumele doamnei prim-ministru”.

În încheiere, Şerban Nicolae a punctat: „Romania centenară pe care o vreţi dumneavoastră vreţi să fie reprezentată de Werner Iohannis, Orban Ludovic, Kovesi, Gushet, şi Cioloş. E foarte bine, sunt cetăţeni români şi noi îi tratăm cu respect, dar idolii dumneavoastră, luptătorii anticorupţie, bravi procurori, au şi renumele pe măsură care să arate poporului român cât de eroici şi de dârji sunt în lupta anticorupţie. Şi şi-au dat singuri aceste supranume - Portocal, Veveriţa, Cucuveaua Mov, Zdreanţă, Tractoristul. De fapt, am un mesaj pentru semantarii maculaturii - vă asemănaţi şi v-au adunat, dar pentru că aritmetica râde, aşa cum vă adunaţi sunteţi din ce în ce mai puţini şi din ce în ce mai... Mulţumesc!”.

Moţiunea a fost citită miercuri, în plenul Parlamentului, de Radu Mihail, senator USR.

Viorica Dăncilă a participat la citirea moţiunii, a susţinut un discurs în mod repetat întrerupt de protestele parlamentarilor USR şi PNL, care au strigat „Demisia!”, în timp ce Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au urmărit din birou desfăşurarea şedinţei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.