Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Erdogan își asigură viitorul: Preia serviciile de informații și pune Armata 'cu botul pe labe'

© Murat Cetinmuhurdar, Presidential Press Service
Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă, într-un interviu televizat, că vrea să treacă sub controlul său direct serviciile de informaţii şi şefii Statului Major al armatei, la două săptămâni după lovitura de stat eşuată împotriva sa, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Vom introduce o mică reformă constituţională (în Parlament) care, dacă va fi aprobată, va face ca serviciul naţional de informaţii (MIT) şi şefii Statului Major (al armatei) să treacă sub controlul preşedinţiei", a afirmat el la postul de televiziune A-Haber. 

Comandanţii armatei vor raporta ministrului apărării, iar academiile militare vor fi închise, a mai declarat Erdogan, anunţând măsuri menite a transfera pe deplin armata sub control civil după tentativa de puci, potrivit Reuters.

Vezi și: Băsescu aruncă BOMBA în cazul Olteanu: 'Am avut cunoștință...'

În acelaşi interviu televizat, el a spus că academiile militare vor fi înlocuite de o universitate naţională de apărare. Decizia ar urma să fie publicată duminică în Monitorul Oficial. 

Erdogan a anunţat totodată că va reduce efectivele jandarmeriei, dar că va întări dotarea acestor forţe de securitate. 

De asemenea, el a subliniat că prin măsurile luate după puciul eşuat de la 15-16 iulie, armata va deveni mai puternică. 

Declaraţiile survin în contextul în care Ankara a desfăşurat în această săptămână o importantă remaniere a armatei, aproape jumătate dintre generali (149) fiind demişi după tentativa de puci. O mică parte a armatei, între care şi oficiali de rang înalt, s-au folosit atunci de tancuri, avioane de vânătoare şi elicoptere în încercarea de a răsturna puterea islamo-conservatoare. 

Preşedintele turc a mai spus sâmbătă că avocaţii săi au început să lucreze la retragerea proceselor intentate persoanelor care l-au insultat, printre care cetăţeni obişnuiţi sau membri ai partidelor de opoziţie, o măsură anunţată vineri în spiritul 'unităţii' după lovitura de stat eşuată. 

Pe de altă parte, Erdogan a declarat că susţinători ai predicatorului Fethullah Gülen, aflat în exil în SUA şi acuzat de preşedintele turc că s-a aflat la originea tentativei de puci, s-au infiltrat în Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, dar că numărul lor a fost mic şi au fost în cele din urmă înlăturaţi. 

În plus, liderul turc a afirmat că Fethullah Gülen nu este decât o 'marionetă' şi că altcineva s-ar afla în spatele acestuia, o aluzie la marile puteri.

Vezi și: PREMIERĂ Lia Olguța Vasilescu își publică dosarul de la DNA: 'HALUCINANT'/ STENOGRAME

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.