Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eșec COLOSAL după deschiderea școlilor în Germania: cazuri raportate în 41 de şcoli doar în Berlin

SANADOR
testare covid

Cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost raportate în cel puţin 41 de şcoli din Berlin, la nici două săptămâni după ce cele 825 de unităţi de învăţământ din capitala Germaniei au fost redeschise, relatează The Guardian, relatează News.ro.

Anunţul făcut de autorităţile de învăţământ din oraşul Berlin conform cărora sute de elevi şi profesori au trebuit să intre în carantină arată încă o dată cât de puţin se ştie despre riscul de infecţie în mediul şcolar, în ciuda insistenţei guvernelor şi a experţilor, inclusiv în Marea Britanie, de a redeschide şcolile, cu respectarea unor măsuri de siguranţă, scrie The Guardian.

Conform rapoartelor de la Berlin, toate grupele de vârstă au fost afectate, inclusiv în şcolile elementare, liceele şi şcolile profesionale.

Berlinul a fost unul dintre primele locuri din Germania care şi-a redeschis şcolile după vacanţa de vară. Copiii sunt obligaţi să poarte măşti pe holuri, în timpul pauzelor şi când intră în clasă, dar le pot scoate odată ce stau la locurile lor şi încep orele. Unii critici spun că măsurile de la Berlin sunt prea relaxate şi atât elevii cât şi profesorii ar trebui să poarte mască în timpul lecţiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.