Etapa finală din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, Trofeul Audi Braşov, programată la finalul acestei săptămâni, va avea la start un total de 94 de piloţi, un record pentru actualul sezon al primei divizii, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
Dacă la Categoria I, Mihai Leu are deja titlul asigurat, toată atenţia va fi îndreptată spre Categoria II, acolo unde patru piloţi se luptă pentru a obţine, în premieră, trofeul.
A opta rundă din actuala stagiune va avea loc pe, probabil, cel mai cunoscut loc dedicat motorsportului, Drumul Poienii din Braşov, pe o lungime de 5 kilometri. Runda al cărei promotor este Mihai Leu încheie astfel un sezon care a mai avut etape la Cheile Grădiştei, Râşnov, Rânca, Reşiţa, Sinaia, Baia Mare şi Câmpulung Muscel.
Toţi câştigătorii de etape vor fi prezenţi în acest weekend la start. Până acum, Alex Mirea (Radical SR8) s-a impus de trei ori, Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 Evo) de două, iar Octavian Ciovică (Radical SR8) şi Călin Maniţiu s-au impus câte o dată. Maniţiu (Subaru Impreza) va lupta la Braşov pentru a-şi asigura locul 2 în clasamentul anual la Categoria I, acolo unde va da duelul final cu Alexandru Piţigoi (Porsche 911). Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) nu mai are nicio emoţie privind titlul de campion al categoriei pentru al treilea an consecutiv.
Înaintea rundei finale, Silviu Dumitrescu este lider cu 104 puncte, fiind urmat de Alex Mirea (101), Costel Căşuneanu (100) şi Octavian Ciovică (97.75). Deoarece clasamentul final se calculează pe baza algoritumului N-1, unde N este numărul total de etape şi 1 este cel mai slab rezultat al sezonului, ultimii doi vor fi dezavantajaţi deoarece vor pierde câte 4, respectiv 3,75 puncte. Totuşi, în cazul în care unul dintre cei 4 va câştiga etapa, nu vor mai conta rezultatele celorlalţi trei oponenţi, deoarece îşi va asigura titlul de campion. Până acum, niciunul nu a mai reuşit o astfel de performanţă în trecut în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă.
Trofeul Audi Braşov va aduce la start alte trei modele R5 pe lângă cel pilotat de Costel Căşuneanu, toţi trei piloţi provenind din Campionatul Naţional de Raliuri Betano. Astfel, Cristi Dolofan (Citroen C3 Rally2), Andrei Caşcaval (Skoda Fabia R5) şi Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia R5) vor concura şi ei pe Drumul Poienii. De asemenea, două surprize sunt revenirea lui Lucian Răduţ cu un Mitsubishi Lancer EVO 8, dar şi Radu Benea, care va pilota, în premieră, un Porsche 911 GT3 Cup.
Sâmbătă dimineaţă sunt programate manşele de recunoaşteri, iar de la ora 14:30 antrenamentele cronometrate, iar manşele de concurs vor începe duminică de la ora 14:00 în direct pe Look Sport. Sâmbătă, circulaţia va fi redeschisă temporar între 13:00 şi 14:00, iar duminică între 12:00 şi 13:00.
Etapa finală din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, va avea la start un total de 94 de piloţi, un record pentru actualul sezon
București
9°C
Articole Similare

2
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
2

27
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
27

25
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
25

24
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
24

14
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
14

18
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
18

25
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
25

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

31
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
31

55
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
55

38
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
38

52
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
52

89
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
89
















Comentează