Deputatul PSD Eugen Nicolicea a reacționat virulent după ce Klaus Iohannis i-a transmis joi premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care motivează respingerea nominalizărilor de miniştri pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, spunând că președintele inventează niște motive care nu stau în picioare.
„Colegii mei îndeplineau toate condițiile. Eu în toate emisiunile la televizor am dat citate din Legea 90. (...) Toate au fost respectate. (...) Lipsa invocării condițiilor nu înseamnă lipsa condițiilor, cum zice dl președinte. În ceea ce o privește pe dna Olguța Vasilescu, ea este propusă a doua oară la Dezvoltare, în locul lui Laufer, și nu poate să o mai refuze decât pe condiții de legalitate neîndeplinite. Din nou adaug că lipsa invocării acestor condiții nu înseamnă lipsa condițiilor. Dacă vă aduceți aminte niciodată nu s-a întâmplat ce a zis dl președinte până acum. La nicio remaniere pe care a făcut-o dânsul nu a avut această pretenție. Această pretenție nu a apărut în niciuna din deciziile CCR. Acum, ca să-și motiveze refuzul de a aplica de îndată decizia CCR, mai inventează niște motive, care nu stau în picioare”, a spus Nicolicea, într-o intervenție telefonică la Antena3.
Comentează