DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Eugen Teodorovici vrea să schimbe jocurile de la Loteria Română: Ministrul vrea introducerea de noi extrageri

loteria romana

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat sâmbătă că va avea o discuţie, săptămâna viitoare, cu şeful Loteriei Române, alături de care va analiza care sunt cele mai bune variante pentru ca "această zonă să devină mai vizibilă".

"Săptămâna următoare o să am o discuţie pe mai multe subiecte cu şeful Loteriei Române, în sensul de a găsi şi de a aplica mai multe măsuri care să facă mult mai vizibilă această zonă. Să venim cu idei - şi eu am dat exemplu una dintre ele - aceea ce a înfiinţa, se a stabili două noi extrageri în timpul unui an, extrageri ale căror câştiguri să fie destinate clar zonei de sănătate, pentru copii şi zonei de educaţie. (...) Cred că noi putem stabili ca acel fond de premiere să fie mai mare prin contribuţia noastră ca stat. Oamenii, când vor şti foarte clar că aceste câştiguri vor fi destinate unor categorii foarte importante - pentru zona de sănătate şi de educaţie - poate vor juca mai mult", a declarat Teodorovici la Neptun, unde a fost prezent la Şcoala de vară a TSD.

Citește și: Rareș Bogdan îl desființează pe un ministru din Cabinetul Dăncilă: „Doamne ferește, câți proști”

Potrivit acestuia, banii din câştiguri pot fi folosiţi chiar în investiţii, scrie agerpres.ro.

"De ce să nu construim un spital sau să nu facem dotarea unui spital cu echipamente de ultimă generaţie? E mult mai indicat şi mai bine ca unii să vadă efectele unor măsuri de acest tip", a argumentat ministrul.

Citește și: Un personaj celebru sare în apărarea lui Mircea Badea și a mamei lui! Răspuns la atacurile lui Oreste

Referitor la punctul de pensie, Teodorovici spune că nu există niciun risc ca majorarea acestuia la 1.100 lei de la 1 iulie 2018 să nu se aplice, pentru că măsura a fost prevăzută în buget, fiind luat în calcul un deficit de 3 %.

În ceea ce priveşte Autostrada Comarnic - Braşov, ministrul Finanţelor spune că Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, trebuie să aleagă cea mai facilă, utilă şi ieftina sursa de finanţare. "Aici a fost o discuţie cu cei de la Ministerul Transporturilor şi dânşii au găsit o altă varianta mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple", a adăugat ministrul Finanţelor, care consideră că, mai importantă decât partea de finanţare, este "calea de a implementa un astfel de proiect".

Citește și: EXCLUSIV! Prima reacție a DNA după ce Mihai Gâdea a făcut public faptul că Laura Codruța Kovesi îi cere banii .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.