Eugen Tomac: PMP a votat împotriva bugetului de stat pe 2019, pentru că acesta este 'nerealist'

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 15-02-2019

Actualizat: 15-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

PMP a votat împotriva bugetului de stat pe 2019, pentru că acesta este "nerealist" şi nu a fost construit în conformitate cu priorităţile României, care ţin "nu doar de pomeni electorale", a declarat, vineri, preşedintele partidului, Eugen Tomac, în plenul Parlamentului, scrie Agerpres.

Citește și: Viorica Dăncilă susține că România este în topul statelor cu cea mai mare dezvoltare din Uniunea Europeană

"Partidul Mişcarea Populară a votat împotriva acestui buget, pentru că este un buget nerealist. Nu aţi construit bugetul pliat pe priorităţile României, pentru că avem nevoie de investiţii mai multe. (...) România are nevoie de autostrăzi, sunt prea multe autoturisme pe şoselele României şi e nevoie de mai multă siguranţă. Avem nevoie de creşe, de grădiniţe, de spitale moderne, pentru că priorităţile României ţin nu doar de pomeni electorale, ci ţin de nevoia de a îmbunătăţi calitatea vieţii românilor şi acest lucru trebuie privit atunci când se construieşte un buget. Pentru noi era important să alocaţi o atenţie deosebită investiţiilor, lucru pe care nu l-aţi făcut, motiv pentru care am votat împotrivă", a explicat Tomac.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri