DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Eurodeputatul PSD, Victor Negrescu: Românii care locuiesc în Marea Britanie au nevoie de transparență, după ce britanicii vor părăsi UE în câteva zile

MAE
Victor Negrescu

După votul de astăzi din Parlamentul European, Marea Britanie va părăsi oficial Uniunea Europeană peste câteva zile, ceea ce nu este un moment fericit, a precizat, pe Facebook, europarlamentarul PSD, Victor Negrescu. Social-democratul a punctat că cei aproape jumătate de milion de români din Marea Britanie și familiile lor „au nevoie de transparență cu privire la ce se va întâmpla de acum înainte”.

Citește și: Orban NU SE LASĂ și promite desființarea SIIJ: Vom găsi cea mai bună soluție să o punem în practică

„Mi-aș fi dorit ca acest lucru să nu se întâmple pentru că, din cauza acestei decizii, pierdem cu toții. Între valori și funcții, am ales mereu să lupt pentru principiile mele, pro-europene. Decizia însă a fost clară iar democrația presupune să asculți mereu vocea cetățenilor.

Marea Britanie a fost un membru semnificativ al Uniunii Europene și un prieten onest al României sprijinind activ aderarea noastră la UE și NATO. Prietenia nu dispare, dar trebuie rapid îmbunătățită cu noi instrumente, inclusiv un nou acord comercial UE-UK, care să permită menținerea relațiilor noastre la nivelul dorit. Din păcate, nu vedem nicio preocupare în acest sens din partea autorităților române!

Demersurile privind pregătirea ieșirii Marii Britanii din UE au fost inițiate de mai bine de 2 ani. Am efectuat campanii de informare în România și Marea Britanie, am discutat cu experți români și străini, am evaluat toate scenariile și efectele asupra României, am stabilit direcțiile de acțiune pentru Brexit, dar cu părere de rău am constatat că aceste demersuri nu au continuat după ce am părăsit Guvernul. Cei aproape jumătate de milion de români din Marea Britanie și familiile lor, afacerile româno-britanice, organizațiile aflate în parteneriat au nevoie de transparență cu privire la ce se va întâmpla de acum înainte. Este timpul ca politica publică europeană și externă să iasă din zonele umbroase și să creștem responsabilitatea celor care se ocupă de aceste domenii atât de importante pentru România.

Am postat mai jos o serie de link-uri cu o parte din lucrurile realizate. Dar nu mă opresc aici! În câteva zile voi fi în Marea Britanie și mă voi întâlni din nou cu românii din Regatul Unit.

Va trebui să monitorizăm atent, atât din PE, cât și din țară, modul de aplicare a acordului de retragere, astfel încât să nu existe sincope privind situația românilor din Marea Britanie iar mediul de afaceri româno-britanic să își continue activitatea neîntrerupt. Mă aștept ca, la nivelul guvernului de la București, să existe o echipă/ o comisie care să realizeze în mod sistematic această monitorizare pe care să o prezinte public, astfel încât să se poată reacționa prompt în cazul în care apar probleme. Dar actualul guvern pare din nou luat prin surprindere!”, se arată pe pagina de Facebook a lui Victor Negrescu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.