DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europarlamentar Pro România: 84 la sută din veniturile românilor se duc pe consum și impozite!

arhiva personala
Laurentiu Rebega

Europarlamentarul Pro România Laurențiu Rebega spune pe pagina sa de socializare că ultimele cifre ale Institutului Național de Statistică ne arată că cresc veniturile, dar și cheltuielile! ”Din cei 3.426 de lei, venit mediu pe gospodărie în 2017, 2.885 de lei se duc pe consum și impozite. Mai clar, 84,2% din câștigul mediu lunar al unei familii!!!”, își arată Rebega îngrijorarea.

”Din punctul meu de vedere, statistica vorbește de la sine, în condițiile în care aproape un sfert din venituri se duc pe impozite și contribuții, 71,4% pe consum și doar 0,7% pentru investiții. Și-atunci, vă întreb: mai miră pe cineva că românul cheltuiește 0,1% din venituri pe educație? Să fim bine înțeleși, reacția e în lanț: sărăcia subminează educaţia, iar în lipsa educaţiei nu putem vorbi despre viitor și dezvoltare. Atât timp cât, în România, se alocă mai puțin de 3% din PIB pentru educație, decalajul față de restul Europei se va accentua. Toată lumea vede această realitate. Și toată lumea spune lucruri frumoase: trebuie să intervenim urgent cu eforturi materiale considerabile, trebuie să schimbăm mentalitați, trebuie să antrenăm mai mult societatea civilă, trebuie să punem mai multă presiune pentru implicarea Guvernului, politicului și a autorităţilor locale. Dar toate acestea sunt vorbe!”, mai spune Rebega în aceeași postare, potrivit unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO.

Potrivit europarlamentarului Pro România, ”trecerea la fapte poate fi făcută numai și numai dacă politicienii își sacrifică interesele și confortul personal. Să fim bine înțeleși: eforturile materiale sau schimbarea mentalităților presupun niște operații sociale dureroase. Ca să dăm bani la educație, trebuie să luăm din alte părți. Ca să schimbăm mentalități, noi, politicienii, trebuie să dăm primii exemplul! Nu mai vorbesc de lungul lanț al slăbiciunilor din educație, domeniul în care muncesc cei mai necăjiți bugetari!”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.