Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): 'Propun înființarea unei Agenții de recrutare pentru posturile din instituțiile de stat!'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 31-10-2024

Actualizat: 31-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: AUR

Europarlamentarul Claudiu Târziu (președintele Consiliului Național de Conducere al AUR), propune înființarea unei agenții de recrutare pentru posturile din instituțiile de stat.

„Sistemul de angajare în administrația de stat trebuie schimbat din temelii! Unitățile medicale care angajează personal contra șpagă sau clienții politici răsplătiți cu sinecuri în organigramele instituțiilor subvenționate de la buget au adus sistemul public pe marginea prăpastiei.

România este o țară devastată de lipsa forței de muncă și a personalului calificat în toate domeniile vitale pentru funcționarea statului. În același timp, tranzacționarea posturilor disponibile în spitale, agenții și companii de stat sau în administrația centrală și locală tinde să substituie autoritățile legitim învestite”, a declarat Claudiu Târziu.

Târziu: „Fiecare zi pierdută pentru eliminarea corupției din sistemul de stat ne apropie de momentul prăbușirii totale a statului”

„Statul trebuie să intervină urgent pentru stârpirea acestui flagel. Recrutarea personalului pentru instituțiile de stat trebuie transferată către o agenție înființată special pentru gestionarea acestui proces. Selecția angajaților trebuie realizată în sistem unitar și anonimizat, pe baza unor criterii profesioniste, specifice agențiilor de recrutare.

Am elaborat un proiect de înființare a Agenției Naționale pentru recrutarea forței de muncă și lucrez la introducerea acestuia în circuitul legislativ. Fiecare zi pierdută pentru eliminarea corupției din sistemul de stat ne apropie de momentul prăbușirii totale a statului”, a concluzionat europarlamentarul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri