DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europarlamentarul Iuliu Winkler: Sunt argumente serioase pentru adoptarea unei decizii referitoare la un 'paşaport COVID'

winkler-iuliu

Parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) apreciază că există argumente 'serioase' pentru adoptarea unei decizii la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte un viitor "paşaport COVID", el precizând însă că este nevoie ca acest document să respecte drepturile individuale ale cetăţenilor, cerinţele de secretizare a datelor şi cele de eliminare a posibilităţilor de fraudă, anunță AGERPRES.

"Eu cred că sunt argumente serioase pentru adoptarea unei decizii cu privire la un asemenea paşaport. Sunt argumente economice foarte importante şi, în acelaşi timp, eu cred că dacă suntem suficient de precişi, de clari, în reglementarea conţinutului unui eventual paşaport, atunci problemele legate de libertăţile individuale sau de secretizarea datelor, de eliminarea posibilităţii fraudei, pot fi rezolvate cu tehnologii digitale. Deci, eu cred că ar fi un lucru bun din punct de vedere economic şi poate fi făcut un lucru sigur din punct de vedere al drepturilor individuale, care sunt foarte importante", a declarat joi Iuliu Winkler, conform unui comunicat.

Potrivit acestuia, subiectul unui "paşaport COVID" va fi unul "fierbinte" pe agenda Parlamentului European, propunerea elaborată de Comisia Europeană fiind menită să ajute la relansarea circulaţiei în Uniunea Europeană şi la salvarea sezonului turistic estival.

Pe de altă parte, Winkler a afirmat că pe adresa sa de e-mail au sosit sute de solicitări de la persoane care se opun introducerii unui asemenea paşaport digital, obiecţiile fiind dintre cele mai diverse, de la faptul că nu toţi cei care doresc să se vaccineze pot să facă acest lucru şi continuând cu probleme care ţin de securitatea datelor personale.

"Niciun stat membru şi nici Uniunea Europeană nu are puterea sau competenţa de a impune vaccinarea, de a o face obligatorie, şi nici nu se doreşte o asemenea decizie. Se doreşte însă un element comun în Uniunea Europeană, care ar fi acest paşaport de vaccinare, care să ajute la salvarea sezonului turistic", a susţinut europarlamentarul.

O decizie cu privire la emiterea acestui document ar trebui luată cel târziu până la finele lunii mai, a mai arătat Winkler.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.