DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europarlamentarul Norica Nicolai caută 'vinovații' după decizia CEDO: Răspunderea oficialilor români trebuie căutată la foşti preşedinţi sau prim-miniştri

Norica Nicolai

Europarlamentarul Norica Nicolai, care a condus comisia parlamentară de anchetă privind închisorile CIA, a declarat, joi, că ancheta parlamentară nu a exclus, dar nici nu a expus existenţa unor centre de detenţie pe teritoriul României, dar a cerut parchetelor să treacă la o cercetare judiciară, ceea ce nu s-a întâmplat. Nicolai consideră că, dacă CEDO cere să se analizeze răspunderea oficialilor români, atunci aceasta trebuie căutată la foşti preşedinţi sau prim-miniştri care au încheiat acordul pentru centre de detenţie pe teritoriul României.

“Este o condamnare într-o plângere individuală a unui cetăţean saudit de cetăţenie yemenită, care a făcut o plângere că ar fi fost ţinut în închisori româneşti la parchete în 2012. Din păcate, această plângere nu a fost investigată nici până astăzi. Tot ce pot să vă spun este că ancheta parlamentară nu a exclus, dar nici nu a expus existenţa unor centre de detenţie, însă noi nu am exclus transferul de pe teritoriul României. La momentul respectiv, în 2007, Parlamentul a cerut parchetelor să procedeze la o investigaţie judiciară, pentru că Parlamentul nu are niciun fel de competenţă în această materie. Nu putea face o comisie rogatorie sau să ceară lămuriri statului american, pentru că aceste închisori au fost deţinute şi manageriate de CIA”, a declarat Norica Nicolai, potrivit news.ro.

Liviu Dragnea, prima 'apariție' după decizia CCR - Ce a făcut liderul PSD în Elveția

Ea a adăugat că de atunci procurorii din România fac investigaţii care nu au nicio finalitate.
”După părerea mea, dacă se pune problema unei răspunderi şi CEDO cere să se analizeze răspunderea oficialilor români, trebuie căutată la un alt nivel, al celor care în calitate de foşti preşedinţi sau foşti prim-miniştri au încheiat un acord cu centrul american pentru a avea centre de detenţie pe teritoriul României şi cu privire la situaţia parchetelor din România care, iată, timp de opt ani nu au fost capabile să facă nicio investigaţie relevantă”, a mai declarat Norica Nicolai.
Întrebată dacă este vorba despre o locaţie anume în plângerea făcută la CEDO de respectivul cetăţean, care ar fi fost deţinut în perioada 2003-2005, Nicolai a precizat: ”E vorba de o detenţie de 18 luni. Această locaţie nu a fost identificată de ancheta parlamentară, pentru că noi nu am investigat decât ceea ce era public, adică transferurile operate de avioane care au fost închiriate de CIA şi în cadrul acestor transferuri nu s-au stabilit niciun fel de elemente care să stabilească faptul că au fost locaţii secrete pentru detenţia acestor persoane”.
Comisia parlamentară de anchetă privind închisorile CIA a fost înfiinţată în 2006, a fost condusă de Norica Nicolai şi şi-a încheiat activitatea după doi ani, concluzionând că nu există indicii că pe teritoriul României ar fi existat astfel de centre de detenţie.
România şi Lituania au fost găsite vinovate joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de încălcări ale convenţiei care interzice tortura în cazurile lui Al Nashiri şi respectiv Abu Zubaydah, în urma participării celor două ţări la programul închisorilor secrete CIA. CEDO obligă România să-i plătească lui Al Nashiri daune în valoare de 100.000 de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.