Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evenimente culturale în acest week-end

Între 19 și 26 august va avea loc la Suceava cea de-a 78-a ediție a Festivalul Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA), care va reuni, timp de o săptămână, cineaști din 30 de țări ale Europei și din afara acesteia, potrivit unui comunicat transmis de președintele executiv al Comitetului de organizare al UNICA, Viorel Ieremie.

Manifestarea va aduce pe ecranul Cinematografului Modern din Suceava un adevărat regal de filme nonprofesionale și noncomerciale, realizate de cineaști amatori sau profesioniști în devenire, din țările membre, arată sursa citată.

Vineri, 19 august, începând cu ora 18.00, are loc ceremonia deschiderii festivalului, realizată în spirit medieval moldav, în Cetatea de Scaun a Sucevei.

Începând cu ziua de sâmbătă, 20 august, ora 10.00, vor începe proiecțiile naționale, prima fiind cea a României, ca țară gazdă.

Jurizarea manifestării va fi asigurată de: Jacqueline Pante (Italia) — președinte, Eugy Van Gool (Belgia), Pia Kalatchoff (Elveția), Ivan Kozlenko (Ucraina), Zuzana ?koludova (Slovacia), Stanimir Trifanov (Bulgaria), Florin Paraschiv (România).

Gala decernării premiilor UNICA 2016 va avea loc vineri, 26 august, după discuțiile publice ale juriului, pentru cele două secțiuni-young UNICA și adulți.

Pe perioada proiecțiilor din cadrul Festivalului UNICA, intrarea în sala de cinema este liberă.

Informațiile actualizate vor fi postate zilnic în perioada desfășurării festivalului, pe site-ul dedicat — www.unica2016.ro.

UNICA (Union International du Cinema) este o organizație membră a Consiliului Internațional de Cinema, Televiziune și Comunicare audiovizuală din cadrul UNESCO, creată în 1937, la Paris.

România a depus cerere de aderare la această organizație în anul 2010, după ce în anii anteriori, cineaști amatori români au fost prezenți la mai multe ediții, pe cont propriu. La ediția din 2011 a fost aleasă ca membră cu drepturi depline, reprezentanta acesteia fiind Asociația Națională a Cinecluburilor din România (ANCR).

* Pasionații de arte vizuale sunt invitați și în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internațional de arte vizuale din România —"Vama sub lumini de Oscar". Festivalul se va desfășura în perioada 19-28 august, la Vama Veche, reunind sute de pasionați ai artelor vizuale, informează un comunicat al organizatorilor.

Aflat la cea de-a șaptea ediție festivalul va însemna în acest an atât cursuri, seminarii și ateliere practice gratuite pentru pasionații de film, fotografie, pictură, sculptură, teatru și muzică, cât și expoziții, proiecții de film și concerte în aer liber. Cursanții înscriși la festival sunt provocați să învețe cât mai multe tehnici noi, iar la final participantul cu cele mai bune rezultate va câștiga trofeul VSLO 2016, menționează sursa citată.

Secțiunea Fotografie va include în acest an o serie de workshopuri care îmbină teoria cu practica și care vor fi susținute de lectori cu experiență recunoscuți la nivel național și internațional. Temele alese sunt: street fashion, fotografie de nuntă, staged photography, fotografie de nud, fotografia de stradă, fotografie pe film, manipularea imaginii în Photoshop, fotojurnalism, fotografie pe film, fotografie de portret. La această secțiune, printre invitații speciali se află Olav Urdahl, editor principal al celui mai mare ziar de știri din Norvegia, și Micha Bruinvels, directorul World Press Photo Contest.

Secțiunea Film înseamnă cursuri și ateliere practice în domenii precum producție video, regie, iluminare, sunet și editare. Participanții vor avea de făcut un documentar, fiind coordonați de o echipă de profesioniști din domeniu: Veaceslav Cebotari (Moldova), Andrei Băltărețu-Iancu și Bogdan Petrașcu.

Cursanții la secțiunea Pictură și Sculptură vor putea participa în acest an la cursuri teoretice și practice coordonate de Daniel Prapone, pictor și sculptor român cu numeroase expoziții internaționale. La final festivalului va fi organizată o expoziție cu cele mai bune picturi și sculpturi realizate de către participanți.

Secțiunea de Teatru, prezentă pentru prima dată în cadrul festivalului, aduce în prim plan teatrul cu păpuși în mărime naturală. Cursurile vor fi coordonate de compania de teatru Lightwave Theatre Company, scopul final fiind acela de a produce o piesă de teatru completă, cursanții putând participa la realizarea scenariului și spectacolul propriu-zis, iar reprezentația finală va avea loc pe scena VSLO în ultima zi a festivalului.

De această dată pe lângă concerte, sunt organizate două zile de cursuri cu instrumente de percuție. Cele două zile de cursuri (cu practică intensivă) vor avea ca rezultat un spectacol care va fi prezentat pe scena VSLO, sâmbătă, 27 august. Cursurile au loc cu sprijinul echipei Drum Café și al lectorilor Ati de Chile, Adelin Dragu, Cristian Melak și Norbert Halmagyi.

VSLO 2016 este organizat de Asociația Visual Art.

Mai multe detalii despre festival și înscrieri se pot afla pe www.vslo.rosau pe pagina de Facebook —www.facebook.com/VamaSubLuminiDeOscar.

* Duminică, 21 august, Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, invită publicul, în Parcul Drumul Taberei (zona amfiteatru), între orele 20.00 — 21.00, la concertul susținut deOrchestra Angely's și Iustinian Sandu, solist și trompetist al Orchestrei Angely's.

Orchestra de Estradă "Angely's" este "o investiție de suflet", scopul formării acesteia a fost și este păstrarea tradiției muzicii instrumentale românești și universale, dar și promovarea școlii de suflători din România, precizează un comunicat al Primăriei sectorului 6.

Originalitatea lor constă în faptul că fiecare instrumentist este un solist, ceea ce face posibilă prezentarea unei opere integrale în concert.

Concertele fac parte din "Stagiunea Muzicală în aer liber" — 2016, care se desfășoară în fiecare duminică, până la sfârșitul lunii septembrie, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.