DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ex-ministru PNL prevesteste Apocalipsa politica in 2014

Sah
In opinia sa, doar ianuarie 1990 mai egaleaza acest inceput de an electoral, in care marea batalie se da pe justitie. “Va fi un an dificil. Cei care vor câştiga, vor plăti un preţ greu pentru victoria lor. Cei care vor pierde, vor lupta până la disperare. Vor fi hărţuieli, intimidări, şantaje, demascări. Cuvântele, tăioase ori lăbărţate, vor lovi sub forma calomniilor şi insultelor, până când gurile se vor înroşi precum ţevile mitralierelor”, prevesteste Varujan Vosganian. Ceea ce va urma va fi un adevarat razboi politic, adauga liberalul. “Va fi, aşadar, un an greu pentru politica românească. Cum să învingi, bâjbâind cu ochii goi prin întuneric, în timp ce adversarul tău are ochelari cu infraroşu, te pândeşte de oriunde şi-ţi poate sări în spate de nicăieri, e o temă complicată. Arta războiului, de la Sun Tzu şi până la Clausewitz, nu ţi-e de mare folos”, spune acesta pe blogul personal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.