Nebunie mare ieri printre politicieni. În timp ce la PSD se ascuţeau cuţitele pentru excluderile care au venit spre seară, procurorii DNA şi mascaţii năvăleau prin Teleorman şi Craiova.
Multă lume s-a grăbit să spună că DNA se implică în afacerile interne ale PSD şi face spectacol cu Ecaterina Andronescu chemată la DNA în Cazul Microsoft şi Primăria Craiova cu primarul Lia Olguţa Vasilescu.
Numai că procurorii căutau nişte şpăgari din primărie. Iată ce spun procurorii DNA potrivit informaţiilor intrate în posesia STIRIPESURSE.RO:
-Ancheta DNA la Craiova vizează fapte precum folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, luare de mită în formă continuată., dare de mită şi spălare de bani.
-Procurorii verifică faptul că Luis Guilherme Gomes de Almeida, în calitate de director executiv al SC Polystart Impex SRL, cu ajutorul unor persoane cu funcţii de decizie, pe care le-ar fi corupt, a desfăşurat acţiuni în direcţia fraudării fondurilor europene angajate în execuţia proiectului Water Park, prin înregistrarea în situaţiile de plată aferente cererilor de rambursare a unor lucrări/servicii fictive.
-Proiectul privind complexul Water Park are o valoarea estimată de peste 86 milioane lei, din care peste 30 milioane lei fonduri comunitare din F.E.D.R., iar antreprenorul general al lucrărilor este asocierea SC DELTA ANTREPRIZA CONSTRUCŢII ŞI MONTAJ 93 SRL – SC POLYSTART IMPEX SRL – SC UTI GRUP SA.
-Potrivit anchetatorilor, cu ocazia întocmirii situaţiilor de plată pentru lucrările realizate în intervalul iulie - decembrie 2013, în cadrul Obiectivului nr. 3 – „Bazine Acoperite”, din dispoziţia lui Luis Guilherme Gomes de Almeida, au fost înscrise în situaţiile de plată cantităţi de materiale care nu au fost utilizate /lucrări care nu au fost executate în fapt, valoarea acestora crearea aparenţei de verid a fiind facturată, de aproximativ de 2.350.000 lei.
-Procurorii ar fi reţinut că pentru crearea aparenţei de veridicitate a decontării contravalorii materialelor/lucrărilor care nu au fost executate în fapt, în respectivele situaţii de plată s-au inclus cantităţi de materiale neutilizate/lucrări neexecutate prin raportare la specificaţiile prevăzute în proiectul tehnic.
-În urma investigaţiilor efectuate există suspiciunea că în schimbul acceptului de avizare la plată a cheltuielilor fictive, solicitate la decontare, precum şi în baza înţelegerilor anterioare, dirigintele de şantier, Cezar-Răzvan Romanescu, a impus directorului executiv Luis Guilherme Gomes de Almeida, încă de la momentul demarării lucrărilor de execuţie, acordarea unui „comision" în cuantum de 1% din valoarea fiecărei situaţii lunare de plată.
-Din dispoziţia lui Luis Guilherme Gomes de Almeida, ar fi fost scoasă suma de 20.000 de lei din casieria firmei şi remisă în 18 spetmebrie 2013, lui Romanescu pentru ca acesta să avizeze cheltuilile fictive cuprinse în situaţia de plată aferentă lunii iulie 2013.
-În aceeaşi zi ar fi fost remisă suma de 1.500 lei şi tatălui lui Romanescu Cezar-Răzvan şi angajat al SC PROJECT THC SRL, cu atribuţii efective pe linia verificării în teren a conformităţii lucrărilor efectuate şi solicitate la decontare, în schimbul sprijinului acordat de acesta în solicitarea la plată a unor cheltuieli fictive.
-Conform anchetei, la fel s-a procedat şi în cazul lucrărilor efectuate în octombrie şi noiembrie 2013, Luis Guilherme Gomes de Almeida efectuând demersuri pentru mascarea modalităţii de remitere a comisionului solicitat de Romanescu Cezar-Răzvan.
-Percheziţiile DNA de astăzi au vizat punct de lucru al SC Polystart Impex SRL, cele 3 spaţii de lucru folosite de angajaţii SC Polystart Impex SRL , Uti Grup SA şi SC Delta Antepriză Construcţii şi Montaj 93 SRL amplasate în şantierul Waterpark , la Primăria Craiova în birourile folosite de funcţionarul Viorel Florescu şi de cei din cadrul serviciului financiar-contabil, dar şi sediile a două fime şi imobilul unde locuieşte Luis Guilherme Gomes de Almeida.
Comentează