Absolut admirabil! Un bărbat din Timișoara, paznic la un magazin Kaufland, a găsit un plic care conținea nu mai puțin de 30.000 de euro. Omul a predat banii la Poliție și spune că nu s-a gândit nicio clipă să îi păstreze pentru că provine dintr-o familie cu cinci copii și știe ce înseamnă greutățile, dar și pentru că omul care i-a pierdut ar fi putut fi cuprins de disperare.
“Eram la dispecerat şi mă uitam pe camerele de supraveghere, iar la un moment dat am văzut că se întâmplă ceva, la una dintre casele de marcat. Am mers acolo şi am văzut că un client nu poate să împingă căruciorul pentru că o roată se blocase în ceva. Era un plic mare, pe care l-a ridicat casiera, ca să îi permită domnului respectiv să treacă. Femeia era speriată, nu ştia ce conţine plicul şi mi l-a dat mie. L-am deschis şi am văzut că sunt mulţi bani. M-am gândit la omul care i-a pierdut, să nu îşi facă el rău, că totuşi, e o sumă mare de bani. Nu m-am gândit nicio clipă să păstrez banii. Şi noi suntem 5 fraţi, am trecut prin greutăţi, dar toţi suntem cumsecade. N-am ajuns hoţi...”, a declarat Daniel Luca, potrivit Sursa de Vest.ro.
Comentează