Guvernul german a raportat miercuri "presupusa prezenţă a unor forţe ruse în uniformă" în oraşul Gao, din nord-estul statului Mali, imediat după plecarea luni a ultimilor soldaţi francezi din carul operaţiunii antijihadiste Barkhane, relatează AFP, potrivt Agerpres.
De atunci, o astfel de prezenţă a fost detectată în acest oraş din nord-estul Mali, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării în cursul unei conferinţe de presă.
În Gao se află un contingent de soldaţi germani, nu departe de fosta bază ce fusese ocupată de francezi.
O prezenţă rusă în această zonă "va modifica mediul misiunii", a avertizat purtătorul de cuvânt al MAE german, fără să ofere mai multe precizări.
Ambasadorul Germaniei în Mali l-a contactat direct pe ministrul malian de externe pe acest subiect, a indicat el. Guvernul german se află de asemenea în contact cu Naţiunile Unite pe această temă, potrivit lui.
Berlinul are "cunoştinţă" de prezenţa unui avion, care ar putea să fi fost transmis Mali de către Rusia şi care era în serviciu luni pe aeroportul din Gao.
"Avem informaţii potrivit cărora în jur de 20-30 de persoane, care nu pot fi atribuite forţelor armate maliene, au fost văzute într-un hangar încărcând şi descărcând acest avion", a precizat o purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Apărării în cadrul aceluiaşi briefing de presă, indicând că aceste elemente au făcut obiectul unei "examinări aprofundate".
Acesta este "un avion de antrenament şi de luptă terestră de tip L-39", livrat de Rusia malienilor, subliniază armata germană într-o scrisoare adresată comisiilor de Afaceri Externe şi de Apărare din Bundestag (camera inferioară a parlamentului) şi care a fost făcută publică marţi de săptămânalul Der Spiegel.
Raporturile dintre junta din Bamako şi Franţa, fostă putere colonială, s-au înrăutăţit considerabil în ultimele luni, în special după sosirea în Mali a unor efective de paramilitari ai grupului de securitate privat rusesc Wagner, ceea ce a provocat o ruptură între cele două ţări după nouă ani de prezenţă franceză neîntreruptă în lupta împotriva jihadiştilor.
Relaţiile dintre Mali şi ONU, ale cărei 'căşti albastre' sunt prezente pe teritoriul malian din 2013, s-au deteriorat de asemenea în ultimele luni, conform agenţiei de presă franceze.
Expansiunea rusă ajunge în Africa - Trupele ruse, reperate în Gao, imediat după retragerea franceză
București
10°C
Articole Similare

127
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
127

1.629
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
1.629

106
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
106

43
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
43

49
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
49

63
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
63

4.086
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
4.086

28
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
28

72
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
72

3.155
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.155

36
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
36

2.655
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.655

2.662
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.662
















Comentează