Copiii care suferă de astm necontrolat au un risc mai mai mare de a fi spitalizaţi dacă se îmbolnăvesc de COVID-19 şi din acest motiv trebuie să aibă prioritate la vaccinarea împotriva noului coronavirus, potrivit unui studiu realizat de revista ştiinţifică The Lancet Respiratory Medicine, relatează EFE, conform AGERPRES.
Studiul publicat de revista britanică a vizat un număr de 750.000 de minori cu vârste între 5 şi 17 ani din Scoţia (Marea Britanie), care au fost spitalizaţi în prealabil cu astm şi cărora li s-a prescris un tratament cu steroizi pe cale orală în ultimii doi ani.
Cercetătorii au recomandat ca vaccinarea în Marea Britanie a tinerilor cu vârste între 12 şi 17 ani să fie extinsă şi copiilor de peste cinci ani care suferă de astm.
"Este fundamental să înţelegem că minorii care au astm necontrolat au un risc mai mare de a suferi efecte grave ale îmbolnăvirii cu COVID-19, în contextul actualelor deliberări privind accesul prioritar la vaccinuri", a declarat autorul principal al acestui studiu, Aziz Sheikh, profesor la Universitatea din Edinburgh.
"Analiza noastră oferă prima evidenţă la nivel naţional a riscului de spitalizare pentru COVID-19 în rândul copiiilor de vârstă şcolară care suferă de astm necontrolat", a precizat expertul britanic.
Astmul este una dintre bolile cu cea mai mare incidenţă în rândul copiilor şi afectează peste 78 de milioane de minori cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, conform datelor din 2019 studiate de revista ştiinţifică.
Experții britanici recomandă: Copiii care suferă de astm trebuie vaccinaţi prioritar
București
5°C
Articole Similare

Dr. Eugenia Bratu (INSP): În ultimii ani a reînceput să crească incidenţa cazurilor de sifilis, de gonoree, de infecţii cu chlamidia. Este un trend nu doar la noi în ţară, este un trend la nivel european
51
Sănătate
Direcții importante pentru sistemul de sănătate din România. Ambasadorul Marii Britanii a mers la Alexandru Rogobete / FOTO
62
Politică
Cardul de sănătate nu mai este obligatoriu pentru validarea serviciilor medicale - Pe ce perioadă va fi aplicată măsura luată de CNAS
227
Sănătate
Dr. Eugenia Bratu (INSP), despre educația sexuală: "Unu din nouă copii se naşte, în România, dintr-o mamă cu vârsta sub 19 ani”
48
Sănătate
Specialişti din ţară şi străinătate, la conferinţa "Psihiatrie şi Psihologie Medico-Legală"
58
Sănătate
Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar "PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
34
Sănătate
Avea un risc crescut de AVC. Cum a fost redus acesta
1.202
Știrile Zilei
Program de screening gratuit pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din judeţul Vaslui
52
Sănătate
O nouă hartă moleculară a cancerului de sân aduce diferențe majore între tumori considerate similare: Ce au descoperit cercetătorii
80
Sănătate
SJU Focşani scoate la concurs cinci posturi de medici cardiologi
48
Sănătate
Schimbări importante pentru pacienții cu boli rare: Alexandru Rogobete anunţă măsuri pentru diagnosticare și tratament
76
Sănătate
Spitalul de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" din Galaţi, modernizat şi dotat cu sisteme noi de climatizare şi de producere a energiei
81
Sănătate
De ce este importantă paliația pentru pacienții cu boli incurabile
540
Știrile Zilei



















