Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Experţii UE în domeniul securităţii sociale s-au reunit la Bucureşti: Discuţiile oficialilor europeni se concentrează pe schemele de securitate socială

wikipedia.org
palatul parlamentului

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a organizat, la Bucureşti, în perioada 23 - 24 mai 2019, Reuniunea Sistemului reciproc de informaţii privind protecţia socială (Mutual Information System on Social Protection) - MISSOC, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, conform unui comunicat al Ministerului, potrivit agerpres.ro.

La evenimentul de la Palatul Parlamentului sunt prezenţi experţi tehnici în domeniul securităţii sociale din toate statele membre ale Uniunii Europene şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Consiliului Europei.

Citește și: Victor Ponta aruncă-n aer o viitoare alianță: Nu vom susține o asemenea formulă

Discuţiile oficialilor europeni se concentrează pe actualizarea şi clarificarea aspectelor tehnice în cadrul MISSOC, care să asigure cetăţeanului european informaţii corecte, coerente şi complete în ceea ce priveşte schemele de securitate socială din cadrul UE.

"Suntem încrezători că această reuniune va oferi cadrul oportun pentru derularea într-o manieră deschisă a discuţiilor şi dezbaterilor ce vor contribui la creşterea gradului de conştientizare privind soluţiile inovatoare şi noile iniţiative în abordarea provocărilor cu care se confruntă sistemele de securitate socială în toate statele membre, precum şi la identificarea celor mai bune soluţii pentru progresul agendei europene în domeniul protecţiei sociale", a transmis ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Citește și: PSD își joacă ultimele cărți- Ce se va construi în România

MISSOC este principala sursă de informaţii în ceea ce priveşte legislaţia, structura, organizarea şi modalitatea de finanţare a fiecărei scheme de securitate socială din statele membre ale Uniunii Europene.

Fiecare stat membru îşi desemnează unul sau doi reprezentanţi din cadrul ministerelor de linie (din Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii de regulă), în calitate de corespondenţi naţionali responsabili cu actualizarea documentelor MISSOC. Aceasta are loc de două ori pe an, la 1 ianuarie şi la 1 iulie.

Reuniunile Sistemului reciproc de informaţii privind protecţia socială sunt bianuale, de primăvară şi de toamnă, şi au loc în statele membre care deţin Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la momentul respectiv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.