Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Exploatările ilegale de balast din Dâmboviţa au transformat albiile râurilor în gropi de gunoi şi lacuri neîntreţinute

www.digi24.ro
gunoi aruncat in Olt

Administraţia Naţională Apele Române a transmis, miercuri, că exploatările ilegale de balast din judeţul Dâmboviţa au transformat albiile râurilor în gropi de gunoi şi lacuri neîntreţinute. Instituţia a anunţat controale ale inspectorilor proprii şi ale Gărzii de Mediu, anunță news.ro.

”Vizita efectuată, astăzi, de ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP), Costel Alexe, şi de directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române" (ANAR), Ervin Molnar, la una dintre exploatările ilegale de agregate minerale din judeţul Dâmboviţa, a condus la decizia efectuării unor controale riguroase şi urgente din partea ANAR şi a Comisariatului Gărzii Naţionale de Mediu (GNM). Extragerea necontrolată a agregatelor minerale a produs modificări grave ale cursurilor de apă, inclusiv eroziuni imense, ce au dus la distrugerea a sute de gospodării şi a terenurilor”, a transmis, ANAR, într-un comunicat de presă.

Citește și: Lovitură pentru Călin Popescu Tăriceanu! Decizie în urma atacului la Klaus Iohannis

Sursa citată a prcizat că ”exploatările abuzive de balast transformă locul într-o groapă de gunoi sau în lacuri neîntreţinute şi fără peşti, lucru ce demonstrează lipsa de responsabilitate şi respect faţă de mediu a celor implicaţi”.

”Vinovaţi sunt cei care se sustrag procedurilor până la primirea autorizaţiei de gospodărire a apelor, de aceea trebuie să luăm cele mai drastice măsuri pentru a contracara acest fenomen care a condus la dezastrul ecologic de pe râurile ţării”, a declarat directorul general al ANAR, Ervin Molnar.

În prezent, există peste 800 de avize pentru exploatări de resurse minerale în terasă emise, însă, doar zece procente dintre acestea au obţinut autorizaţii de gospodărire a apelor şi, implicit, permis de exploatare de la ANRM.

Pentru a exploata în mod legal, în primul rând, se solicită un aviz de la Administraţia Naţională „Apele Române", următorul pas fiind cel de a solicita permisul de exploatare de la ANRM, iar după primirea acestuia, ANAR acordă autorizaţia finală.

”Exploatările abuzive de balast au produs modificări grave în faună, floră, dar şi la nivelul freaticului zonal şi central pe cursul de apă, coborând freaticul surselor locale de apă ale localnicilor. De aceea, Inspecţia Apelor din cadrul Administraţiei Naţionale “Apele Române” (ANAR) în colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM), vor veni cu un set de măsuri menite a stopa exploatările ilegale. Se vor intensifica controalele, astfel încât, cei care exploatează agregatele minerale să fie verificaţi constant şi cu mare atenţie, iar dacă va fi cazul, sancţionaţi”, a precizat Ervin Molnar, directorul general al Administraţiei Române „Apele Române”.

Citește și: A trecut un an de la condamnarea fostului lider PSD! Când ar putea fi eliberat Liviu Dragnea

Anul acesta au fost aplicate amenzi la folosinţele de apă tip balastiere în valoare de 690 de mii de lei. Acestea au vizat exploatarea agregatelor minerale fără a deţine acte de reglementare sau fără a respecta prevederile autorizaţiei de gospodărire a apelor, precum şi pentru extragerea de asemenea materiale de construcţie din afara „perimetrului autorizat".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.