Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Explozie la o moschee din Afganistan. Sunt răniți și posibili morți

Twitter
Explozie

O moschee șiită din Afganistan a explodat, vineri, iar mai multe persoane au fost rănite, transmit autoritățile afgane, potrivit Reuters. Este posibil să existe și persoane decedate în urma exploziei.

UPDATE:

„Explozia s-a produs în timpul rugăciunii de vineri (...) Un număr mare de persoane ucise şi rănite au fost transportate la spital", a declarat Abdul Hamid, unul dintre martori, la Pol-e-Khomri, capitala provinciei Baghlan, notează Agerpres.

Explozia, a cărei natură nu este cunoscută încă, s-a produs în timp ce credincioşii se aflau în moscheea Imam Zaman din Pol-e-Khomri, potrivit acestor surse.

Mai multe atentate care au vizat moschei, mai ales în timpul rugăciunii de vineri, au avut loc în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere, în august 2021.

„Condamn ferm, însă în acest moment nu am toate informaţiile", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernului, Bilal Karimi.

„A fost un zgomot groaznic", a spus Abdul Hamid. "După explozie, un număr mare de persoane ucise şi rănite au fost transportate la spital. Situaţia nu este deloc bună", a mai afirmat el.

Habibullah, un alt locuitor din Pol-e-Khomri, a spus că explozia s-a produs într-o "moschee şiită", în timp ce„"oamenii se rugau".

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Explozia puternică a distrus lăcașul de cult islamic.

„O explozie a avut loc la o moschee șiită. Autoritățile duc răniții și morții la spital”, a declarat, pentru Reuters, Mawlawi Hashimi, un oficial guvernamental din provincia Baghlan, unde a avut loc incidentul, notează Mediafax.

Nu a existat o revendicare imediată a atacului.

Hashimi a declarat că autoritățile investighează ce tip de explozibil a fost folosit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.