Nivelul solid al exporturilor Germaniei către SUA au ajutat cea mai mare economie europeană să evite recesiunea în trimestrul trei din 2019, arată datele publicate joi, în condiţiile în care firmele au beneficiat de deprecierea euro, transmite Reuters potrivit Agerpres
Datele cuprinzătoare privind comerţul, analizate de Reuters pe baza informaţiilor de la Oficiul Federal de Statistică (Destatis), subliniază că cererea SUA pentru bunurile "made in Germany" rămâne solidă, nefiind afectată de ameninţările preşedintelui Donald Trump privind majorarea taxelor vamale pentru maşinile europene.
Economia germană, dependentă de exporturi, a evitat recesiunea în trimestrul trei din 2019, datorită majorării cheltuielilor de consum şi a celor guvernamentale, dar şi a creşterii în sectorul contrucţiilor. În timp ce exporturile au urcat în trimestrul trei din 2019, importurile au rămas aproximativ la nivelul înregistrat în precedentele trei luni, a precizat Destatis.
Per ansamblu, exporturile au crescut în ritm anual cu 1,7% în perioada iulie-septembrie 2019, după un declin de 1,3% în trimestrul doi din 2019. Principalii parteneri comerciali ai Germaniei rămân SUA şi Franţa, arată datele.
Exporturile Germaniei către SUA au urcat în ritm anual cu 7,6% în trimestrul trei din 2019, după un avans de 5,3% în precedentele trei luni, în timp ce exporturile spre Franţa au înregistrat o expansiune de 3,1%, după ce au stagnat în trimestrul doi din 2019.
"Europa beneficiază de faptul că încă este un terţ neimplicat în conflictul comercial dintre SUA şi China. Aceasta duce la o diversiune comercială şi ajută exportatorii europeni", a declarat, pentru Reuters, Jens Suedekum, de la Universitatea Heinrich Heine din Duesseldorf.
De asemenea un sprijin neaşteptat pentru exporturile germane a venit din Franţa, unde economia are o evoluţie bună datorită reformelor structurale şi a măsurilor de stimulare fiscală adoptate în timpul mandatului preşedintelui Emmanuel Macron.
"Aceste evoluţii au ajutat exportatorii germani. Cancelarul Angela Merkel ar trebui să mulţumească Parisului", a adăugat Suedekum.
Gabriel Felbermayr, preşedintele Institutului Kiel, a subliniat că euro s-a depreciat cu 14% faţă de dolar, de la începutul lui 2018. Un euro mai slab face exporturile Germaniei mai puţin scumpe.
"Aprecierea dolarului este unul din efectele macroeconomice secundare ale politicii comerciale a SUA faţă de China şi duce la o diversiune comercială", a declarat Felbermayr pentru Reuters.
Aceasta înseamnă că Statele Unite cumpără din ce în ce mai multe bunuri din UE (inclusiv Germania), deoarece taxele vamale fac importurile din China mai scumpe.
Cererea solidă din SUA şi Franţa pentru bunurile "made in Germany" au ajutat la amortizarea unei încetiniri neobişnuite a exporturilor către China, care au reprezentat în ultimele aproape trei decenii o sursă importantă de creştere pentru industria germană.
Exporturile Germaniei către a doua economie mondială au crescut în ritm anual cu doar 0,3% Comparativ, exporturile către China au urcat cu 1,8% în trimestrul doi din 2019 şi cu 6,3% în primele trei luni ale acestui an.
Datele sugerează că Germania nu se mai poate baza pe cererea din China pentru a stimula exporturile sale de utilaje, care sprijină pe plan intern locurile de muncă bine plătite şi veniturile din taxe.
Economiştii susţin că tensiunile comerciale globale, incertitudinile legate de Brexit şi cererea mai slabă pentru produse industriale afectează economiile din întreaga lume.
Exporturile Germaniei către SUA au crescut, în pofida tensiunilor comerciale
București
0°C
Articole Similare

72
Restaurantele din India, sub amenințarea închiderii din cauza deficitului de gaze provocat de războiul cu Iranul
72

2.804
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
2.804

1.588
Plan de urgență pentru energia mondială: ce decizie istorică este pe cale să ia Agenția Internațională pentru Energie
1.588

2.524
Speranțe spulberate pentru șoferi: inaugurarea celei mai așteptate autostrăzi a fost amânată. Când ar putea avea loc inaugurarea
2.524

583
Războiul din Orientul Mijlociu poate lovi economia României: scumpirea petrolului ar putea anula prognoza actuală de inflație. Apelul BNR privind bugetul
583

2.208
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.208

494
Directorii de la Apele Române, evaluați după criterii stricte. Ministrul Mediului dă detalii: 'Nu sunt o poveste frumoasă, ci indicatori foarte clari'
494

8.489
Bolojan negociază cu gigantul care controlează Lidl și Kaufland: investiții noi și planuri pentru exportul produselor românești
8.489

1.618
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
1.618

651
România și-a crescut importurile de arme cu 190% în ultimii ani: Cel mai mare furnizor al UE rămâne SUA
651

99
Se cere falimentul Impresa Pizzarotti & CspA
99

1.932
ANALIZĂ Explozia prețului carburanților e mană cerească pentru bugetul de stat: Plafonarea ar fi catastrofală
1.932

35
Prima zi a Digital Innovation Summit Bucharest 2026: dezbateri privind reziliența infrastructurilor critice și rolul tehnologiilor emergente
35

















Comentează