Pentru a nu știu câta oară, acest monstru cu milioane de chipuri, profile, sloganuri, numit facebook, zădărnicește efortul puternicilor zilei de a manipula românii în direcția dorită.
Nu e prima oară, nici nu va fi ultima.
Rămâne totuși un paradox credința liderilor politici din România că televiziunile de știri te aduc la Putere și te pot și menține. Pe asta se bazează influența unor oameni care lucrează în aceste televiziuni, a patronilor lor în mediile politice și financiare.
Convingerea politicienilor că trebui să fii prieten cu trusturile nișate pe știri și informație ca să supraviețuiești în politică aduce mulți bani în curtea posturilor amintite. În schimbul acestor bani, o întreagă echipă de zgomote, care nu mai face de mult jurnalism, se angajează ca, în situații critice, cum a fost tragedia de la Colectiv, să modifice mai subtil sau mai grosolan realitatea.
În cazul tristului eveniment, care tocmai a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, ordinul pe unitate a fost de a îndrepta emoția publicului către vinovați derizorii: patronii clubului, pirotehniștii, chiar spectatorii ”inconștienți” care merg la asemenea evenimente. Mai subtil, unele posturi au insistat excesiv pe compasiune, pe eroismul medicilor și pompierilor, pe nevoia de ajutorare a victimelor rănite în incendiu.
În mod diversionist, profitând de unele declarații neinspirate ale unor preoți sau înalți ierarhi din BOR, dezbaterea a fost mutată ticălos spre subiecte marginale precum satanismul, Halloween, biserici versus spitale etc. etc. Religia prinde la publicul din România. Biserica e tot mai contesată ca instituție, în multe cazuri justificat, așa că era un ”cârlig” bun pentru fraieri.
Ce au evitat cele mai multe posturi de televiziune să discute în studiouri (și pentru asta invitații sunt aleși cu grijă) era responsabilitatea politică pentru această tragedie de proporții. De fapt, asta făcea parte din trocul între posturile tv și mai marii zilei, care se simțeau cu musca pe căciulă, dar refuzau să fac gestul atât de așteptat de asumare a responsabilității.
Manipulări de acest fel au fost cu ghiotura în timp. La prezidențialele de anul trecut unele televiziuni prezentau secții de vot din diaspora fără cozi, sugerând că toată tevatura cu împiedicarea dreptului la vot este doar o iluzie a privitorului. Se pot da zeci de exemple de acest fel. De fiecare dată televiziunile au eșuat și asta pentru că în paralel există un mediu virtual liber în care informația circulă mult mai rapid și este mult mai credibilă. Facebook reușește mai mult de atât: generează relații de încredere între oameni și dă libertatea participanților să renunțe la o sursă și să o aleagă pe alta.
Întrebarea care ne frământă este de ce, totuși, după atâtea eșecuri răsunătoare de manipulare, politicienii, în marea lor majoritate, continuă să crediteze posturile de știri mercenare. Continuă să meargă la șuete plicticoase în jurul unei mese, continuă să dea bani ca să fie chemați în studio, în definitiv, continuă să creadă că dacă nu ești acolo, nu exiști.
O explicație ar fi că sunt nedeprinși cu noile tehnlogii, cu aplicații ”diavolești” sofisticate și de aceea le resping ca inutile. Chiar și după exemplul de la turul al doilea de la prezidențialele din 2014, sunt destui politicieni care au încercat să minimalizeze forța mediului online.
Au pus totul pe seama unei conspirații americane, pentru că nu înțelegeau de ce, prezenți pe facebook, plătind din greu sponsorizări de postări, adunând cantități uriașe de like-uri, nu puteau să influențeze în niciun fel trendul majoritar. Cel mai simplu era să se gândească la faptul că cineva din spate înșeală utilizatorul (adică el plătește, dar nu-și atinge ținta).
Pe de altă parte, probabil sunt și foarte multe operațiuni necurate de spălare de bani în aranjamentul ascuns între cei care dețin resursele la guvernare și posturile mercenare. Toată lumea știe că nu contează prea mult efectul, dar niște bani trebuie spălați într-un fel sau altul. Deci, o pură motivație economică ocultă.
Dacă acestea sunt explicațiile, atunci ar trebui să ne așteptăm în continuare la aceeași luptă surdă între fabricile de dezinformare și mediul liber online, dar și la o risipă cruntă a resurselor venite din bani publici către vehicule media moarte din fașă. O luptă pe care televiziunile nu o vor câștiga niciodată, dar deja asta nu mai e o problemă, atâta vreme cât se îmbogățesc pe seama propriei imposturi.
Comentează