Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Facem un campionat extraordinar', a spus antrenorul Xavi după victoria Barcei în El Clasico

Xavi Hernandez

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi, s-a declarat mulţumit de prestaţia echipei sale în derby-ului cu Real Madrid (2-1), duminică seară, pe Camp Nou, afirmând că "facem un campionat extraordinar", informează AFP, potrivit Agerpres.

"Avem un avans de 12 puncte cu 12 etape rămase, deci nu este definitiv. Eu cred că putem începe să apreciem ceea ce este pe cale să realizeze acest grup. Suntem o familie şi facem un campionat extraordinar", a spus Xavi.

"Sunt mândru de aceşti jucători, care au fost foarte criticaţi. Cred că a venit timpul să-i valorizăm. Cu Bayern, suporterii nu au fost cu noi. De aceea m-am alăturat echipei pentru a sărbători această victorie, pentru că suporterii o meritau. Este o victorie pe care trebuie să o savurăm. A fost multă bucurie în vestiar", a mai spus Xavi.

"Despre meci, am muncit toată săptămâna pentru a reduce pierderile de mingi, era una din cheile meciului. Scopul era să nu le oferim contre, pentru că Real este letal la tranziţie. Am făcut un meci plin de maturitate. Am suferit în repriza a doua, dar per ansamblu am fost mai buni", a adăugat el.

FC Barcelona a obţinut victoria cu numărul 100 în faţa "eternei rivale" Real Madrid (scor 2-1), duminică seară pe Camp Nou, într-un meci din etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Cel de-al 253 episod din El Clasico a fost decis de un gol marcat în prelungirile partida (90+2) de rezerva Franck Kessie, pe care antrenorul gazdelor, Xavi Hernandez, l-a introdus în joc în minutul 77.

Madrilenii au deschis scorul în minutul 9, când Ronald Araujo a deviat în propria poartă o centrare a lui Vinicius (9). Barca a restabilit egalitatea înainte de pauză, prin Sergi Roberto (45).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.