Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FACIAS solicită Ministerului Sănătății modificarea proiectului de lege privind creșterea vârstei de pensionare a medicilor la 67 de ani

Wikipedia
medici spital doctori dentisti

FACIAS solicită Ministerului Sănătății modificarea proiectului de lege privind creșterea vârstei de pensionare a medicilor la 67 de ani, considerând că este discriminatoriu. Fundația precizează că medicii sunt puțini, lucrează mult, sub stres și sunt multe cazuri în care mor în timpul serviciului, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) au transmis, vineri, un comunicat de presă, prin care solicită Ministerului Sănătății să modifice proiectul de lege aflat în dezbatere publică, ce are ca obiect modificarea și completarea legii 200/2004.

„FACIAS a identificat mai multe măsuri discriminatorii, care încalcă drepturile constituționale atât ale angajaților din sistemul sanitar, cât și ale pacienților acestora. Proiectul modifică vârsta de pensionare a medicilor la 67 de ani, indiferent de sex (art.11 din proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății). Astfel, medicii ar urma să fie categoria profesională cu cea mai mare vârstă de pensionare din România. Măsura este una discriminatorie și nu ține cont de o vârstă diferențiată între femei și bărbați, stabilindu-se o vârstă unică, de 67 de ani, care este mai mare cu 4 ani pentru femei și 2 ani pentru bărbați, față de vârsta de pensionare stabilită în mod general la 63 ani femei și la 65 de ani bărbați”, spun cei de la FACIAS.

Citește și: Dan Barna ‘a luat foc’- Ne-au otrăvit trecutul, ne compromit prezentul și ne anulează viitorul

Aceștia adaugă că inițiativa aduce atingere inclusiv drepturilor constituționale privind dreptul la viață și la sănătate, atât a medicilor, cât și ale pacienților, cu atât mai mult cu cât în prezent este de notorietate faptul că numărul gărzilor efectuate și volumul mare de muncă a cauzat numeroase decese în rândul cadrelor medicale, la vârste mult mai mici decât cea de 67 de ani stabilită ca vârstă de pensionare în proiectul de lege avut în discuție.

„În cele mai multe cazuri, decesele cadrelor medicale au fost cauzate de stresul, oboseala, numărul orelor de gardă efectuate într-o lună ca urmare a creșterii numărului pacienților și scăderii numărului medicilor. Acest fapt dovedește că menținerea vârstei de 67 de ani pentru pensionare pentru medici duce la creșterea riscului decesului acestora chiar și în timpul serviciului, dar și lipsirea de eficiență a actului medical acordat de către medic pacienților și implicit, va pune în pericol viața bolnavilor”, potrivit comunicatului citat.

De asemenea, reprezentanții FACIAS spun că același proiect de modificare a legii 200/2004, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, stabilește lista specializărilor în baza cărora pot fi recunoscuți fizioterapeuții, omițând specializarea „Educație Fizică și Sport”.

Citește și: Florin Iordache: Nu ne este rușine cu Viorica Dăncilă! O să vedeți în turul doi ce figură frumoasă va face

„Această excludere încalcă mai multe principii și reglementări legale: principiul de drept potrivit căruia un drept odată, câștigat nu poate fi anulat de o altă lege; principiul retroactivității unei legii; dreptul la muncă garantat de Constituția României. Prin această omisiune se creează o discriminare flagrantă între persoanele care efectuează aceeași muncă, dar au titulaturi diferite în actele de studii din cauza felului în care era organizat sistemul de educație de la momentul absolvirii. Practic, prin această modificare, statul român nu va mai recunoaște pregătirea profesională și competența a mii de persoane ce au, la momentul actual, zeci de ani de activitate profesională în acest domeniu”, se mai arată în comunicatul citat.

Dacă ar deveni lege în această formă, fizioterapeuții nu vor mai putea primi drept de liberă practică, „devenind victimele unei mișcări ce s-ar putea perpetua pentru fiecare profesie liberală în parte”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.