Familie, tradiție, violență

De ceva timp, deja, societatea și politica par să meargă în direcții divergente. Pe măsură ce politica devine din ce în ce mai săracă (mai puține personalități, mai puține idei, guvernări mai scurte, strategii mai dure și mai lipsite de subtilitate) societatea pare să dezvolte în interiorul său o mai multă reziliență și complexitate. Aceste virtuți se văd mai ales în abilitatea de a susține demonstrații repetate în fața unui PSD hotărât să refacă Legile Justiției, există și alte moduri în care elemente ale societății încep să rezolve lucruri pentru care până acum eram obișnuiți să vină (doar) statul să ne ajute .

Ieri, o companie de pază a făcut o ofertă fără precedent „femeilor abuzate, victime ale violenței domestice”. Oferta este interesantă pentru că încalcă un tabu tradițional: „în familia/relația omului nu te bagi ci îi lași să își rezolve singuri problemele”. În ultimele zile au avut loc mai multe incidente care ar putea lansa o dezbatere publică despre violența în familie. Această dezbatere se suprapune peste alte două dezbateri care ne fac să ne gândim la forma și rolul tradiției în societate. Una este cea privind interzicerea prin Constituție a căsătoriilor homosexuale iar cea de a doua privește dreptul și limitele statului în intervenția asupra copiilor potențial abuzați.

Familia heterosexuală

Coaliția pentru Familie, promotorul oficial al schimbării Constituției și suporter hotărât al suveranității părinților asupra propriilor copii crede că există cel puțin o facțiune liberală care acuză familia „tradițională, formată din bărbat și femeie” că ar fi prin natura ei favorizantă pentru violență. Personal nu am văzut nicăieri să existe cu adevărat asemenea acuzații și mi se pare că percepția vine și din modul inconsecvent cu care se folosește adesea termenul „tradițional” în dezbatere.

Dar să dăm pentru o secundă satisfacție temerilor Coaliției. Nu există motive pentru care am crede că familiile sau cuplurile heterosexuale sunt mai mult sau mai puțin predispuse la violență domestică. O asemenea afirmație ar fi ne-științifică (biologizând fenomene culturale) și discriminatoare.

În asemenea contexte CpF citează studii făcute de CDC (în SUA!) care spun cum cuplurile homosexuale ar fi chiar mai dispuse spre violență decât cele heterosexuale. Nefiind suficient de familiarizat cu contextul cultural american, nu pot să spun decât că rezultatele sunt pe cât de posibile pe atât de irelevante pentru discuția noastră.

Rolul femeii în familie

Familia heterosexuală nu este promovată doar în sine (/pentru că așa învață bisericile) ci și în virtutea unei viziuni privind rolul partenerilor. Căsătoria, spun conservatorii și ultraconservatorii, este făcută în scopul procreării și al creșterii copilului. Atât bărbatul cât și femeia au, din rațiuni biologice, un rol social bine definit și necesar. Altfel spus, cei doi pot fi egali în demnitate dar nu pot îndeplini unul rolul celuilalt. În funcție de ce organizație CpF este analizată, se poate ajunge la definirea familiei tradiționale ca fiind bazată pe bărbatul tradițional (care nu se rade) și femeia tradițională (care nu se epilează).

Această definire a rolurilor are, într-adevăr, elemente tradiționale. Atât de puternică este percepția rolului masculin și feminin în societatea tradițională, încât ea se poate manifesta în cele mai ciudate locuri. La penitenciarul de femei Târgșor, spun relatări consistente de presă, femeile care au o relație (cu alte femei) se împart în cele masculine (care poartă pantaloni, sunt mai violente în limbaj, protejează cuplul și își penetrează partenerele cu degetele) și cele feminine (care oferă protecție, gătesc, sunt penetrate, etc).

Diferențierea de rol se vede și în expresii comune: „a cânta găina în casă”, „cine poartă pantaloni în familia ta?”, „fii bărbat nu cârpă”. Iar aceste expresii dezvăluie că la împărțirea rolurilor nu avem de fapt egalitate de putere ci unul din parteneri este inevitabil dominat, beta și celălalt dominat, alfa.

Iar dominarea, deși nu înseamnă automat violență, este favorizantă. Fără să aduc aici explicații excesive, sper că este clar tuturor cititorilor că în general cel tare îl bate pe cel slab și nu invers.

Suveranitatea familiei asupra spațiului domestice

Cu toții știm probabil cazuri de soți abuzivi (sau, la limită soții abuzive) care atrag dezaprobarea comunității fără ca cineva să intervină efectiv. Ideea că fiecare să se descurce în familia lui este o valoare tradițională. Ea poate fi exprimată ca atare sau într-un mod care sugerează superioritatea acestei valori asupra valorilor moderne.

”Oricum nu rezolvi nimic dacă chemi Poliția sau Protecția copilului” este o justificare deseori auzită și, măcar uneori, nu departe de adevăr. O altă justificare este că „ei se ceartă, ei se’mpacă și pe urmă tot la tine se uită urât”. Și da, este adevărat că uneori victimele însăși preferă ipocrizia socială din diverse motive psihologice (raționalizarea suferinței) sau culturale (societatea percepe că rușinea agresiunii este a familiei și nu strict a agresorului).

Din nou, tradiția nu impune violența dar o tolerează.

Tradiții ale violenței

Dar există și atitudini tradiționale care promovează violența în mod deschis ca soluție de afirmare a rolurilor de gen. „Toate femeile au un drac”, „Tu bate-o că știe ea de ce”, „Dacă nu te bate nu te iubește” sunt expresii cât se poate de legitim tradiționale care descriu această situație.

Aceste atitudini nu sunt universale și nu știu sa existe un Atlas al tradițiilor care să ne ajute să aflăm cât de prevalente sunt. Dar ele sunt cu siguranță la fel de legitime în comunitățile lor ca oricare alte tradiții.

Tradiție și neo/tradiționalism

Familia tradiționala românească include trăsăturile de mai sus dar nu numai. Ea mai presupunea căsătorii la vârste reduse, adeseori sub 18 ani, divorțialitate scăzută, număr crescut de copii, coexistența generațiilor în aceeași locuință etc.

Adevărul că familia tradițională în sens cuprinzător aproape ca nu mai există. Ea mai subzistă în unele buzunare de sărăcie unde este sau pare a fi unica soluție de supraviețuire și atât. Tradiția însăși evoluează și astăzi bătrânii îți vor spune cu pragmatism, de exemplu, să termini școala înainte de căsătorie.

Deși familia tradițională în sensul de mai sus este muribundă, elemente ale tradiției familiale pot supraviețui și uneori chiar prospera în noile condiții moderne în diverse combinații.

Astfel CpF nu susține nici ea integral familia tradițională. Nici în sensul tradiției vechii nici în sensul tradiției vii. Nu am auzit pe nimeni să susțină căsătoria între minori, dansul cearceafului, căsătoriile aranjate sau furtul fetei de la părinți.

Coaliția este de fapt neo-tradițională și promovează un proiect de familie neo-tradițional și nu tradițional.

Acest proiect este prin forța lucrurilor definit ambiguu deoarece el trebuie să armonizeze modelele familiale promovate de membrii atât între ele cât și (mai ales) cu modelele neotradiționale ale restului societății.

România este o țară relativ liberală în moravuri cu un număr mare de avorturi, divorțuri, copii născuți în afara căsătoriei, etc. Este o concurență între tradiția vie, reprezentată de societate, cu produsele ei bizare cum ar fi schimbul de verighete între cei necăsătoriți și amintirea (selectivă și ea) a tradiției vechi.

Concluzii

Există tradiții care cer ca bărbatul sa își bata femeia dar ele sunt greu de cuantificat și nu trebuiesc generalizate. La fel de adevărat însă este că tradiții larg răspândite – cum ar fi rolul secundar al femeii în familie și suveranitatea familiei în spațiul domestic – creează condiții propice pentru agresiune deoarece agresorii pot avea șanse mari să scape nepenalizați.

Multe tradiții familiale bine cunoscute sunt deja cvasi-abandonate și nu mai poi fi resuscitate. În acest sens, ceea ce ne oferă Coaliția pentru Familie este un proiect familial neo-tradițional. Dacă și-ar asuma deschis acest aspect am putea discuta despre separarea de elementele favorizate ale violenței. Dar neasumând și, mai mult, susținând rolul special al femeii și suveranitatea familiei cel puțin asupra copiilor, Coaliția pentru Familie promovează elemente ale tradiției care favorizează violența, alături de elemente ale tradiției care nu o favorizează.

Articol preluat cu permisiunea autorului de pe CivitasPolitics.org.