Fără precedent: Se cere retragerea cetățeniei române a președintelui UDMR

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 06-08-2017

Actualizat: 07-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României transmise printr-un comunicat de presă că a luat act cu stupoare de declaraţiile deputatului UDMR Kelemen Hunor referitoare la sărbătorirea Centenarului. Organizația neguvernamentală  solicită retragerea cetățeniei președintelui UDMR.

Vezi AICI declarațiile liderului UDMR!

„Deşi înţelegem pe deplin şi susţinem necondiţionat valorile europene de toleranţă şi convieţuire inter-etnică în interiorul aceluiaşi stat, condamnăm ca revoltătoare şi instigatoare la nerespectarea legii declaraţiile preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România”, se precizează în comunicatul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, organizație care mai anunță că va sesiza Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Parlamemtul României faţă de „aceste declaraţii cu o mare putere de penetrare ideologică la nivelul comunităţii maghiare”. „Reprezintă un gest de nesupunere civică şi nerecunoaşterea statului român, a legilor, istoriei, culturii şi identităţii naţionale”, se mai arată în comunicat.

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României consideră că declaraţiile liderului UDMR sunt grave pentru că acesta „îşi neagă apartenenţa la poporul şi statul român. „Solicităm public preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România să demisioneze din Parlamentul României şi să clarifice de urgenţă apartenenţa acestuia la statul român. În caz contrar vom propune Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să retragă în conformitate cu prevederile legale cetăţenia română d-lui Hunor Kelemen”, se arată în comunicat.

Vezi și: Fost șef SRI, avertisment pentru România: 'Vom fi sau nu pregătiți? Va trebui să dam un răspuns la problema aceasta'

CNMR îl mai acuză pe Kelemen Hunor că instigă populaţia română de etnie maghiară la nerespectarea legilor ţării prin refuzul personal de a respectă Constituţia României şi data 1 Decembrie 1918 ca Zi Naţională a tuturor românilor. „În acest caz vom seziza Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Parlamentul României”, mai precizează CNMR.

„Printr-o abordare de cetăţean străin, atacă statul român din interior şi nedreptăţeşte poporul român pentru eforturile extraordinare făcute în 27 de ani pentru asigurarea TUTUROR condiţiilor necesare păstrării limbii, culturii şi identităţii minorităţii maghiare. Mai mult chiar, Statul Român a mers până la limita discrimanarii pozitive, determinând izolarea şi migrarea populaţiei de etnie română din acele zone”, susține CNMR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri