Echipa FC Liverpool, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată în turul al patrulea (şaisprezecimi de finală) al Cupei Angliei la fotbal, fiind învinsă la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, de formaţia Brighton, într-o partidă disputată duminică, potrivit Agerrpes.
"Cormoranii" au deschis scorul după o jumătate de oră de joc, prin Harvey Elliott, cel care a marcat golul decisiv şi în turul precedent, în meciul cu Wolverhampton (1-0).
Brighton a egalat însă în minutul 39, când şutul lui Tariq Lamptey, de la 22 m, a fost deviat de Lewis Duck şi l-a prins pe picior greşit pe portarul Alisson Becker.
Gazdele, antrenate de Roberto De Zerbi (fost jucător la CFR Cluj), au marcat golul victoriei în prelungirile reprizei secunde, prin japonezul Kaoru Mitoma, care a înscris din marginea careului mic, cu o execuţie spectaculoasă (90+2).
În aceeaşi fază a competiţiei, "buturuga mică" Wrexham, echipă galeză de amatori din liga a cincea engleză, ai cărei patroni sunt actorii Ryan Reynolds şi Rob McElhenney, a condus cu 3-2 până în cel de-al cincilea minut adiţional în meciul cu Sheffield United, însă a fost egalată in extremis de formaţia de ligă secundă (3-3). Cele două echipe se vor înfrunta din nou peste o săptămână.
Rezultate:
Vineri
(+) Manchester City - Arsenal Londra 1-0
Sâmbătă
Accrington (D3) - (+) Leeds United 1-3
Walsall (D4) - (+) Leicester City 0-1
Blackburn (D2) - Birmingham (D2) 2 - 2
(+) Bristol City (D2) - West Bromwich Albion (D2) 3-0
Fulham - Sunderland (D2) 1-1
Ipswich (D3) - Burnley (D2) 0-0
Luton Town (D2) - Grimsby (D4) 2-2
Sheffield Wednesday (D3) - Fleetwood (D3) 1-1
(+) Southampton - Blackpool (D2) 2-1
Preston North End (D2) - (+) Tottenham Hotspur 0-3
(+) Manchester United - Reading (D2) 3-1
Duminică
(+) Brighton - Liverpool 2-1
(+) Stoke (D2) - Stevenage (D4) 3-1
Wrexham (amatori) - Sheffield United (D2) 3-3
Luni se dispută partida Derby County (D3) - West Ham United.
Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în faza următoare a competiţiei.
Meciurile încheiate la egalitate se vor rejuca pe 7 şi 8 februarie.
FC Liverpool, deţinătoarea trofeului, eliminată în turul al patrulea al Cupei Angliei
București
9°C
Articole Similare

50
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
50

15
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
15

39
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
39

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

27
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
27

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

21
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
21

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62

74
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
74
















Comentează