DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Febra ieșirilor la pensie a lovit din plin și SPP: Câți angajați ai serviciului au beneficiat de noile pensii

spp

De la 1 ianuarie şi până în prezent, au ieşit la pensie, la termen, un procent de 6,5% dintre angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), potrivit Mediafax. Conform sursei citate, toate cererile depuse de angajaţii SPP au fost soluţionate favorabil.

Întrebaţi de numărul total al angajaţilor din sistem şi de numărul exact al celor care s-au pensionat, reprezentanţii SPP nu au făcut, până la ora transmiterii stirii, vreo precizare.

Citește și: BOMBĂ - Ministerul de Finanțe s-a dat singur de gol: Rectificarea bugetară pozitivă e de fapt NEGATIVĂ

Potrivit site-ului instituţiei, Serviciul de Pază şi Protecţie este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.