Femeie care deţinea 30 de pliculeţe cu o substabţă albă, posibil drog, prinsă de poliţiştii locali din Bucureşti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-05-2024

Actualizat: 03-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Poliţiştii locali din Bucureşti au prins, vineri, o femeie care avea asupra sa 30 de pliculeţe cu o substanţă albă, posibil drog, potrivit news.ro

”Substanţe suspecte găsite asupra unei femei în Bucureşti. Azi în timpul patrulărilor în vederea menţinerii ordinii publice, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti au depistat în zona str. Şepcari nr. 9, o persoană”, a transmis, vineri, Poliţia Locală Bucureşti.

Sursa citată a precizat că poliţiştii locali au condus femeia la sediul din str. Şepcari, unde au procedat la identificarea şi efectuarea controlului corporal sumar.

”Asupra sa au fost găsite 30 de pliculeţe autosigilante care conţineau un praf de culoare albă şi suma de 243 de lei. După întocmirea actelor procedurale, persoana a fost condusă şi predată lucrătorilor din cadrul Secţiei de Poliţie a Centrului Vechi pentru continuarea cercetărilor”, a mai transmis sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri