Potrivit Jandarmeriei Prahova, două apeluri la 112 au semnalat marți că o femeie a fost atacată de urs pe traseul Jepii Mici. Victima este căutată de salvamontiști, jandarmi și de elicopterul SMURD Brașov, potrivit mediafax.
„În urma a două apeluri 112, prin care se semnala faptul că o persoana de sex femeiesc este atacată de urs pe traseul Jepii Mici, o patrulă de jandarmi montani s-a deplasat în zona indicată”, a transmis Jandarmeria Prahova.
Conform reprezentanților instituției, a fost identificat unul dintre apelați, un bărbat care se află în afara oricărui pericol.
„Din discuțiile cu acesta se pare ca persoana de sex femeiesc a fost târata de urs într-o zonă unde acesta nu a mai putut vedea ce se întâmplă cu victima”, susțin jandarmii.
Echipaje de jandarmi și salvamontiști încearcă să găsească femeia pentru a îi acorda ajutor.
ISU Prahova anunță că la intervenția participă și elicopterul SMURD Brașov.































Comentează