Imaginează-ți că intri într-o încăpere și, fără să spui nimic, oamenii din jur încep să tușească și să strănute. „Eu sunt alergenul”, spune o tânără de 23 de ani. Pare imposibil. Totuși, există un nume pentru asta: „People Allergic To Me” (PATM) – „Oamenii alergici la mine”.
Iar partea cea mai dificilă este că, deocamdată, nu există nici tratament, nici leac. Abia începem să înțelegem ce se întâmplă. Fenomenul nu a intrat în vocabularul medicilor prin rapoarte clinice, ci prin mărturii apărute online, încă din 2007.
Oameni din toată lumea povesteau că prezența lor declanșează tuse, strănut sau disconfort celor din jur, fără ca ei înșiși să aibă vreo boală, vreun miros neobișnuit ori vreo explicație la îndemână. Mult timp, reclamațiile au fost tratate drept manifestări psihosomatice.
Un prim pas spre recunoaștere a venit abia în 2017, când cercetătoarea independentă Irene Gabashvili a menționat pentru prima dată PATM într-un studiu preliminar, în contextul cercetărilor sale asupra unei alte afecțiuni rare, trimetilaminuria (TMAU), cunoscută pentru mirosul corporal persistent pe care îl provoacă.
O posibilă legătură între PATM și particularități ale microbiomului intestinal al pacienților
Ulterior, Gabashvili a semnalat o posibilă legătură între PATM și particularități ale microbiomului intestinal al pacienților. În ultimii ani, fenomenul a început să primească atenție științifică reală.
Începând cu 2023, echipe de cercetători din Japonia și California au analizat compușii organici volatili eliminați de piele. Toți oamenii emit astfel de gaze – de la etanol și acetonă la metanol și izopren – produse secundare ale metabolismului, o parte fiind eliberate prin piele.
Potrivit profesorului Kohji Mitsubayashi, acești compuși pot spune multe despre starea de sănătate, iar pielea este un loc ideal pentru monitorizarea lor continuă.
La persoanele cu PATM, cercetătorii japonezi au identificat un element care iese din tipar: toluenul, o substanță chimică iritantă pe care o întâlnim în solvenți și markere permanente.
Nivelurile detectate în gazele pielii acestor pacienți erau de aproximativ 40 de ori mai mari decât la indivizii sănătoși. ToluenuI irită ochii, pielea și căile respiratorii, ceea ce poate explica reacțiile imediate ale celor aflați în apropiere: tuse, strănut, senzație de disconfort.
Persoanele cu PATM par să aibă o capacitate redusă de a metaboliza toluenul în ficat
Profesorul Yoshika Sekine subliniază că persoanele cu PATM par să aibă o capacitate redusă de a metaboliza toluenul în ficat, ceea ce duce la acumularea lui în sânge și la eliminarea prin piele, scrie incredibilia.ro.
Cu alte cuvinte, ele chiar emană în jur un compus iritant, iar reacțiile celor din jur sunt reale, nu închipuite. Deși înțelegerea mecanismului se conturează, lipsește încă o metodă de diagnosticare și nu există un tratament validat.
Unii pacienți susțin că schimbările alimentare – reducerea zahărului, a cărnii sau a lactatelor – pot ameliora simptomele, însă dovezile științifice rămân neconcludente. Între timp, viața cu PATM lasă urme adânci. Izolarea devine regulă, nu excepție.
Rușinea se insinuează în gesturile mărunte ale fiecărei zile. „Te distruge complet. Nu pot merge în parc, nu pot face nimic. Viața mea s-a oprit”, spune o femeie.
Între neputința sistemului medical de a oferi un răspuns și judecata din priviri a necunoscuților, povara rămâne pe umerii celor care, fără voia lor, par să fie „alergenul” din încăpere.
Comentează