Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fenomenul meteorologic La Nina ar putea provoca creșterea numărului de şerpi şi păianjeni veninoşi în Australia

news.ro
viperă, șarpe

Rezidenţii statului australian New South Wales (est) au fost avertizaţi de autorităţi în legătură cu o potenţială creştere a numărului şerpilor şi păianjenilor veninoşi din cauza fenomenului meteorologic La Nina, informează DPA.

''Cu cât înaintăm mai mult în vară, rezidenţii din NSW au fost avertizaţi să se ferească de şerpi şi păianjeni întrucât s-a înregistrat o creştere a cazurilor de muşcături pe teritoriul statului'', a precizat vineri serviciul de ambulanţă St John din NSW.

Serviciul de prim-ajutor a anunţat că vremea călduroasă şi umiditatea crescută, intensificate de La Nina, ar putea duce la o creştere numerică a vieţuitoarelor veninoase, potrivit Agerpres.

''În Australia trăiesc unii dintre cei mai veninoşi şerpi şi păianjeni din lume. Timpul este un element cheie în cazul muşcăturilor veninoase şi ar trebui tratate ca o urgenţă medicală'', a spus şefa serviciului de ambulanţă St John din NSW, Sarah Lance, într-o declaraţie consemnată de presa australiană.

''De aceea rugăm oamenii să se informeze asupra semnelor, simptomelor şi... tratamentului muşcăturilor de şerpi şi păianjeni'', a mai spus ea.

Rezidenţii din NSW au cea mai mare probabilitate de a fi muşcaţi de păianjeni şi şerpi atunci când desfăşoară activităţi în aer liber, potrivit datelor Institutului Australian pentru sănătate şi bunăstare.

''Avem unele dintre cele mai veninoase vietăţi din lume, de la şarpele brun la păianjenul-pâlnie, dar din fericire, sunt disponibile cantităţi suficiente de antivenin pentru a trata muşcăturile'', a declarat Genevieve Adamo, de la Centrul de informare toxicologică, într-un comunicat publicat de departamentul Sănătăţii din NSW în decembrie.

''Sezonul şerpilor atingea de obicei apogeul la sfârşitul lui decembrie şi în ianuarie, dar am constatat deja o creştere a incidenţei muşcăturilor de şerpi în comparaţie cu perioada similară a anului trecut'', a spus Adamo, adăugând că muşcăturile de şerpi şi păianjeni sunt rare, dar că este important de ştiut cum trebuie procedat în astfel de situaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.