Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul de la Cannes 2022: Filmul 'L'Envol' de Pietro Marcello va deschide secţiunea Quinzaine des réalisateurs

cinemablend.com
festival cannes

Filmul „L'Envol” de Pietro Marcello va deschide, pe 18 mai, secţiunea necompetitivă Quinzaine des réalisateurs, ediţia 54. În rolurile principale sunt: Raphaël Thiery Juliette Jouan, Louis Garrel, Yolande Moreau şi Noémie Lvovsky, potrivit Le Figaro, anunță news.ro.

Semnată de regizorul italian Pietro Marcello, acţiunea din „L'Envol” este plasată în Franţa de după Primul Război Mondial după povestea „Les Voiles Écarlates”, publicată în 1923 de romancierul rus Alexandr Grin.

„Filmul lui Pietro Marcello este o poveste populară, muzicală şi istorică, la graniţa realismului magic”, precizează site-ul Quinzaine des Réalisateurs.

Născut în 1976, Pietro Marcello a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Napoli, apoi a predat în închisori înainte de a se face remarcat pentru documentarele sale, cum ar fi „Il passaggio della linea” despre trenurile expres de noapte italiene şi „La Bocca del Lopo”. Prezentată în competiţie la Veneţia în 2019, adaptarea sa liberă şi melodramatică a romanului de Jack London „Martin Eden” a făcut furori şi a primit la Festivalul de la Veneţia Copa Volpi pentru cel mai bun actor pentru Luca Marinelli.

Quinzaine des Réalisateurs este o secţiune necompetitivă, însă în fiecare an sponsorii oferă premii la finalul programului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.