Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, afectat în acest an de pandemia de COVID-19, a prezentat un program redus de filme, vineri, în cadrul unei ceremonii de deschidere ce a fost organizată într-o sală goală şi cu un covor roşu de pe care au absentat vedetele din industria cinematografică, informează Reuters potrivit Agerpres.
Organizatorii festivalul ceh, cel mai mare organizat în Europa Centrală şi de Est, au anunţat în luna aprilie că vor anula evenimentele principale, în contextul în care noul coronavirus a determinat autorităţile locale să închidă cinematografele şi să interzică adunările publice în masă.
De atunci, restricţiile au fost relaxate în Cehia, fapt care a permis preşedintelui festivalului, actorul Jiri Bartoska, să prezinte o listă cu 16 titluri de filme străine şi naţionale, vineri.
Jiri Bartoska a susţinut discursul de deschidere în principala sală de proiecţii a festivalului, după ce organizatorii au rulat în faţa acesteia tradiţionalul covor roşu, de pe care, în acest an, au absentat vedetele din lumea filmului şi invitaţii de onoare.
De obicei, Festivalul de la Karlovy Vary atrage un număr mare de celebrităţi de prim rang din industria cinematografică, zeci de filme şi sute de fani în sălile de proiecţii din această staţiune balneară, în perioada iunie-iulie.
În acest an, organizatorii au anunţat că doar 16 filme vor fi proiectate în 96 de cinematografe din întreaga ţară. Ediţia din 2020 are loc în perioada 3-11 iulie.
"În fiecare an, în această perioadă, noi anunţam Globul de Cristal (principalul trofeu al festivalului, n.r.), însă acest an vă aparţine vouă, managerilor de cinematografe şi spectatorilor", a declarat Jiri Bartoska în discursul său, care a fost înregistrat pentru a fi difuzat în cinematografe înainte de proiecţia fiecărui film.
"În acest an, festivalul merge la voi, dar anul viitor voi veţi veni la noi", a adăugat el.
Printre filmele incluse în această ediţie restrânsă din 2020 se află pelicula sud-africană "Moffie", ce prezintă povestea unui tânăr recrutat în armată care se simte atras de un alt soldat, dar şi producţia franco-germană "Proxima", despre o femeie astronaut care se pregăteşte pentru o misiune în spaţiu în timp ce are grijă de fiica ei.
Organizatorii au anunţat că festivalul, care a fost creat în 1946, va reveni la Karlovy Vary cu o ediţie completă în 2021.
Festivalul de la Karlovy Vary 2020 a debutat cu o ceremonie de deschidere organizată într-o sală goală
Explorează subiectul
Articole Similare

144
Noapte de groază într-un sat părăsit: O jurnalistă britanică povestește experiența paranormală care i-a marcat viața
144

31
Berlinala devine scena filmelor imposibile: Cum spun cineaștii povești din locuri unde camerele nu pot ajunge
31

56
Gastronomie şi tradiţie - mii de oameni la SlanăFest din Şamşud
56

42
An record pentru turismul bulgar: Aproape un milion de români au vizitat ţara în 2025
42

19
AnulBrâncuşi/ "Brâncuşi a fost aici" - Secretul anatomic al modernităţii, un omagiu adus de UMF Iaşi marelui sculptor
19

11
Lima închide una dintre plajele sale emblematice din cauza poluării
11

119
Știința sufletelor pereche: Există cineva care să fie perfect pentru tine?
119

3.517
Carmen Brumă, dezvăluiri despre viața de studentă la 40+: 'Nu ești 'prea bătrână' să înveți. Ești, poate, pentru prima dată exact la vârsta la care înveți cu sens'
3.517

13
A cincea ediţie a Festivalului Luminilor din Sofia va avea loc între 1 şi 22 martie
13

51
Critici la adresa postului RAI, după ce "Omul Vitruvian” al lui Da Vinci a fost reprezentat fără organele genitale la TV cu ocazia Jocurilor Olimpice
51

19
Masa mică şi trovanţii - povestea operelor mai puţin cunoscute ale titanului de la Hobiţa
19

78
Ecouri ale iubirii din Antichitate: Mesaj de dragoste vechi de 2.000 de ani, descoperit la Pompeii
78

20
În numele Sfântului Valentin - Ziua Îndrăgostiţilor, de sute de ani prilej de exprimare a afecţiunii
20

















Comentează