Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare va avea loc la Brăila, în perioada 30 iunie - 3 iulie: Sunt așteptați invitaţi din şase ţări europene

Agerpres
romania steag imn fanfară

Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare, aflat la cea de-a XV-a ediţie, reuneşte anul acesta la Brăila fanfare venite din şase ţări europene, potrivit informaţiilor furnizate miercuri de ofiţerul de relaţii publice al Garnizoanei Brăila, căpitan Luiza Leu-Georgescu Luiza.

Astfel, vor concerta Portuguese Army Fanfare - Portugalia, Muzica Reprezentativă a Forţelor Terestre Bulgare, Regimentul Fanfare of the Garde Grenadiers - Olanda, The Military Band in Cracow - Polonia, Muzica Militară a Brigăzii 5 Infanterie - Ungaria, Muzica Militară a Statului Major al Forţelor Navale - România, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie, Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă, Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată, Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie, Muzica Militară a Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, Muzica Militară a Brigăzii 10 Geniu "Dunărea de Jos".

De asemenea, alături de muzicile militare, vor fi prezente şi formaţia de dansuri populare "Pandelaşul" Brăila, trupa de dans "Lil Motion" Brăila, şcoala de dans sportiv "Valentina Dance" Brăila, trupa de majorete "Pandora Junior" a Cercului Militar Brăila, ansamblul folcloric "Brăila", potrivit Agerpres.

Programul evenimentului prevede ca vineri, 1 iulie, de la ora 17,00, organizarea, concomitent, de microrecitaluri la Brăila Mall, Parcul "Caporal Muşat", Lidl Vidin, Strada Mihai Eminescu (Regala) - intersecţia cu Bulevardul Alexandru Ioan Cuza. Tot vineri, de la ora 19.30, Garnizoana Brăila şi Primăria Municipiului Brăila organizează, pe Esplanada Dunării, concertul aniversar Ziua Muzicilor Militare, susţinut de Muzicile Militare Reprezentative ale Bulgariei, Poloniei, Olandei, României şi Ungariei.

Sâmbătă, 2 iulie, începând cu ora 19.00, are loc Parada a Muzicilor Militare (defilarea formaţiilor) pe Calea Călăraşilor, iar de la ora 20.00, Festivitatea de deschidere a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare Brăila - Ediţia a XV-a, cu show-ul tuturor formaţiilor participante la eveniment.

Duminică, 3 iulie, între orele 10.30-12.30, sunt organizate, concomitent, concerte de promenadă la Brăila Mall, Parcul "Caporal Muşat", Parcul Monument, Strada Mihai Eminescu (Regala) - intersecţia cu B-dul Alexandru Ioan Cuza, Grădina Publică şi Parcul de pe Calea Galaţi. În aceeaşi zi, de la ora 19.00, pe Esplanada Dunării, va fi organizat show-ul formaţiilor participante şi festivitatea de închidere a celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare de la Brăila, finalizată cu un foc de artificii.

Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare este organizat în perioada 30 iunie - 3 iulie 2022, de Primăria Municipiului Brăila şi Garnizoana Brăila.

Anul acesta, Militare din România împlinesc 201 de ani de la înfiinţare, prima fanfară militară fiind menţionată în Regulamentul Organic din 1/31 iulie 1831, la Iaşi, în cadrul Strajei Pământeşti.

Potrivit unui scurt istoric prezentat de Garnizoana Brăila, bazele Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare au fost puse la Brăila, în 1996, de către şeful Muzicii Militare al Garnizoanei Brăila, lt.col. Petre Gogu. La primele două ediţii ale festivalului au participat muzici militare din Armata a 2-a, având ca invitaţi de onoare corul şi soliştii Ansamblului Artistic al Armatei şi Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale. Începând cu ediţia a III-a, festivalul a dobândit o dimensiune internaţională, de-a lungul anilor fiind prezente la Brăila muzici militare de referinţă din Austria, Bulgaria, Germania, Moldova, Scoţia, SUA, Turcia, Ucraina şi Ungaria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.