Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul Tinerilor Regizori Theater Networking Talents începe, marţi, la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' din Craiova

Festivalul Tinerilor Regizori Theater Networking Talents - #TNT2022 începe, marţi, la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, unde vor fi prezentate, timp de cinci zile, 14 spectacole ale unor tineri regizori de teatru.

Festivalul, ajuns la ediţia a IV-a, se desfăşoară în perioada 5-9 iulie, iar organizatorii consideră că este unul dintre cele mai dinamice şi provocatoare evenimente culturale ale verii, dedicat artiştilor de teatru din noua generaţie.

La această ediţie a festivalului vor fi prezentate spectacole ale unor regizori români care au absolvit facultatea în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş, în promoţiile 2020/2021/2022.

Festivalul Tinerilor Regizori mai aduce anul acesta pe scena Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova instalaţii, concerte susţinute de Imprex şi de Valeria Stoica, dezbateri coordonate de Iulia Popovici şi proiecţii de film de scurt metraj, potrivit Agerpres.ro.

"Coordonat de regizorul Bobi Pricop, organizat de Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' din Craiova şi Departamentul Arte şi Media din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, cu sprijinul partenerilor: Casa de Cultură 'Traian Demetrescu', Consiliul Judeţean Dolj şi UNITER, Festivalul Tinerilor Regizori îşi propune, şi în 2022, să fie o spectaculoasă platformă de întâlnire şi conversaţie, între zone diferite ale artelor spectacolului, profesionişti ai breslei şi public", precizează organizatorii evenimentului, într-un comunicat remis AGERPRES.

Intrarea la evenimentele programate în cadrul festivalului este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervărilor făcute la casa de bilete a Teatrului Naţional "Marin Sorescu".

Această ediţie a festivalului va fi deschisă marţi, de la ora 18,00, în Sala Studio, cu spectacolul "de ce să fii frumos" de Neil LaBute, regia Mara Oprea. Tot marţi, în foaierul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" va fi lansată platforma #TNT2022, evenimentul fiind urmat de un concert IMPEX în grădina teatrului şi de TNT Party la Terasa Fado Pub.

În fiecare zi a festivalului, în foaierul teatrului, de la ora 11,00, vor avea loc dezbateri moderate de Iulia Popovici.

Miercuri, în cea de-a doua zi a festivalului, în sălile de spectacole vor fi prezentate piesele: 'Hikikomori' de Holger Schober, regia Tudor Nicorici; '8 taţi' de Tina Muller, regia Irisz Kovacs; 'Sclavi' de Maria Manolescu Borşa, regia Cosmin Panaite.

Joi vor fi prezentate piesele: 'Partea 1. Iubirea', regia Petro Ionescu; 'Disney Thriller' de Philip Ridley, regia Monica Stoica; 'Viaţa e vis' de Pedro Calderon de la Barca, regia Tudor Antofie. În Sala Mare va avea loc TNT Cinema Night (scurtmetraje ale absolvenţilor de Regie de Film, selecţionate de Andrei Rus, urmate de discuţii cu regizorii).

Spectacolele 'Wasted' de Kae Tempest - regia Vlad Isăilă, 'Restul vieţii noastre' (dramaturgia Sabina Bălan) - regia Alin Neguţoiu, 'Trei Surori' după Anton Pavlovici Cehov - regia Irina Moscu, 'Interior-Lumină' de Ioana Hogman - regia Mihai Păcurar, vor fi prezentate vineri.

Sâmbătă, vor fi montate piesele: 'Groapa cu Nisip' de Michal Walczak - regia Bianca Oprea; 'Chip de foc' de Marius von Mayenburg - regia Răzvan Enciu; 'Cum vă place' de William Shakespeare - regia Mate Szilvay.

Grădina TNC va găzdui, sâmbătă seara, ceremonia de închidere a festivalului şi un concert susţinut de Valeria Stoica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.