Partidul la putere în Ungaria, FIDESZ, a fost suspendat din Partidul Popular European (PPE) pe termen nelimitat, a anunţat miercuri pe Twitter preşedintele PPE, Joseph Daul, relatează Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
Decizia s-a luat cu 190 de voturi pentru şi trei împotrivă.
Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaţilor din partidele membre PPE reuniţi la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept.
#Fidesz will be suspended with immediate effect and until further notice following today’s vote of EPP members (190 in favour, 3 against). The suspension entails:
— Joseph Daul (@JosephDaul) March 20, 2019
▪No attendance at any party meeting
▪No voting rights
▪No right to propose candidates for posts
"Suspendarea presupune: nu poate participa la nicio reuniune a partidului; nu are drept de vot; nu are drept de a propune candidaţi pentru posturi", a precizat Joseph Daul în postarea pe Twitter.
Citește aici de ce a luat PPE decizia si ce se va intampla in continuare.
Vezi si: Viktor Orban a decis: FIDESZ va părăsi PPE dacă este suspendat .
Comentează