Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filiala PNL Dâmboviţa şi-a desemnat candidaţii la parlamentare: Urmează să fie validaţi la 'centru'

PNL

PNL Dâmboviţa a finalizat lista cu propuneri pentru alegerile parlamentare din acest an, pe ea se regăsesc actuali parlamentari, precum şi primari din judeţ, dar varianta finală va fi stabilită de conducerea centrală a partidului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, Cezar Preda. Patru actuali parlamentari ai PNL se regăsesc pe lista de propuneri a organizaţiei judeţene Dâmboviţa: Cezar Preda, Guran Virgil, Horga Vasile şi Vladu Iulian. Lista va fi stabilită, luând în calcul propunerile venite din judeţ, de către conducerea centrală a partidului, în condiţiile în care PNL Dâmboviţa a obţinut la alegerile locale un scor sub nivelul mediu de la nivel naţional.

''Avem un target, vrem să scoatem minim un senator şi trei deputaţi (...). Noi am avut 31% (la locale, n.r.), sperăm la aproape 40%, ne luptăm în fiecare organizaţie. Gândiţi-vă că avem peste 40 de localităţi unde reformăm sau îmbunătăţim, v-am spus sunt 17-19 unde reformăm şi unde rezultatele dacă se dublează, de la 7% la 14%, de la 18% să ajungă la 25%, vă daţi seama cum se duce procentul'', a precizat preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, Cezar Preda. Acesta a anunţat şi propunerile organizaţiei judeţene pentru lista de candidaţi la alegerile parlamentare, susţinând că lista are numele candidaţilor, atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor, în ordine alfabetică. ''Andrei Lucian Daniel, Anghelescu Teodora, Caracota Iancu, Caraveţeanu Marius, Davidescu Sorin, Drugă Vlăduţ, Grozavu Gabriel, Guran Virgil, Horga Vasile, Ion Nicolae, Ion Sorin, Ionescu Lavinia, Manu Ecaterina, Marcu Bogdan Corneliu, Mosor Elena, Niţoiu Ovidiu, Plăiaşu Gabriel, Popa Aurelian, Popescu Jean, Cezar Preda, Stan Adrian, Vladu Iulian. Aceasta este lista în ordine alfabetică. Sunt şapte la Senat şi 15 la Camera Deputaţilor. Lista va fi stabilită de Biroul Permanent Naţional. Criteriile sunt cele pe care le are PNL, toate de evaluare, sunt 10 criterii, adăugate CV-ul, activitatea profesională şi modul în care PNL îşi vede structurat corpul din Legislativ'', a precizat Cezar Preda, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.