Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filme de groază din 15 ţări, prezentate la Festivalul 'Lună Plină' de la Biertan

film

Un număr de 19 scurt-metraje din 15 țări vor fi putea fi vizionate, în perioada 10-13 august, la Festivalul de Film Horror&Fantastic "Lună Plină", care va avea loc în comuna Biertan, unde există o biserică fortificată săsească aflată în patrimoniul UNESCO, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

"Filmele vor fi împărțite în trei calupuri și vor rula de joi până sâmbătă de la ora 22,00, la cinema Vertigo. În puțin peste trei ore, cinefilii vor face o excursie printre legendele, angoasele și coșmarurile lumii. Vor descoperi cum e cu oamenii-țap în Canada, până unde merge gelozia în Germania, cum se simte paranoia în Italia și cât de curioase sunt florile din Indonezia. Vor mai afla și povestea unei toalete magice din Taiwan, cum se salvează o prințesă pe repede-înainte în Olanda, dar și cum faci rost de hârtie igienică în timpul unei apocalipse cu zombie", se arată în comunicat.

Dintr-un total de peste 1350 de scurt-metraje înscrise, selecționerul și criticul de film Cătălin Mesaru a afirmat că a ales cu greu 19.

"A fost o sarcină absolut rudă cu nebunia să aleg doar câteva scurtmetraje pentru cele trei calupuri. Au rămas extrem de multe pe dinafară. Short list-ul inițial conținea 135 de titluri. Din păcate, însă, niciunul dintre aceste 19 scurtmetraje nu este românesc, românii nu sunt încă frate cu horror-ul, se pare. Sper ca la anul să fac slalom prin măcar 10-20 de titluri autohtone și să-mi pun probleme apropo de câte scurtmetraje horror românești sunt prea multe într-un calup", a spus Cătălin Mesaru, potrivit comunicatului de presă.

Citeşte şi: E OFICIAL! Un mare actor român, distincţie din partea Primăriei Capitalei - VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.