Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Finanțele flexibilizează acordarea bonusului de dobândă la titlurile de stat pentru populaţie

teodorovici

Guvernul a aprobat în ședința de guvern de vineri, modificările Ministerului Finanțelor Publice aduse legislației, în sensul flexibilizării mecanismului prin care poate fi acordat bonusul de dobândă, pentru toate emisiunile de titluri de stat pentru populație, indiferent de canalul de distribuție, scrie Mediafax.

Principalele schimbări vizează, conform unui comunicat al ministerului, eliminarea restricției ca bonusul de dobândă să se acorde la scadență; corelarea modificării aduse definiției bonusului de dobândă cu definiția prospectului de emisiune; acordarea bonusului de dobândă se va realiza din bugetul de stat în limita sumelor aprobate cu această destinație; includerea unei prime de până la 100 de puncte la rata dobânzii la titlurile de stat pentru populație, indiferent de canalul de distribuție, peste cotațiile titlurilor de stat tranzacționate pe piața interbancară; posibilitatea MFP de a aproba momentul organizării selecției beneficiarilor bonusului de dobândă, înainte sau la scadența titlurilor de stat, eligibilitatea participanților și a emisiunilor pentru care se acordă bonus de dobândă inclusiv emisiunile a căror perioadă de subscriere s-a încheiat și seria de titluri nu a ajuns la scadență, modalitatea de acordare şi valoarea acestuia, termenul de plată al bonusului de dobândă şi alte elemente considerate relevante de către emitent.

Instrumentele utilizate pentru administrarea datoriei publice guvernamentale pot fi emise, în lei şi/sau valută de către MFP, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale, prin accesarea piețelor financiare interne şi externe.

Modificările se referă şi la efectuarea unor corelări între procedura contractării de împrumuturi prin plasamente private, cu procedura lansării emisiunilor de titluri de stat pe piețele internaționale, în cadrul Programului cadru de emisiuni – Medium Term Notes (MTN), şi anume: plasamentul privat poate fi structurat în termeni de documentație contractuală ca şi o emisiune de titluri de stat pe piețele internaționale în cadrul Programului MTN; oportunitatea efectuării plasamentului privat se aprobă de către ministrul finanțelor publice, în mod similar cu prevederile procedurii aplicabile lansării emisiunilor de titluri de stat pe pieţele internaţionale, având în vedere condiţiile şi termenii financiari ai acestuia, necesităţile de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, precum şi alte aspecte strategice privind activitatea de finanţare şi implementarea strategiei de administrare a datoriei publice; mandatul de negociere a ofertei se supune aprobării ministrului finanțelor publice în cazul în care oferta este considerată avantajoasă şi/sau în funcție de necesităţile de finanțare a deficitului bugetar şi refinanțare a datoriei publice guvernamentale; fiecare tranzacție sub forma plasamentului privat se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice; procedura de contractare a plasamentului privat se aplică inclusiv ofertelor de efectuare a plasamentului privat primite de Ministerul Finanțelor Publice până la data intrării in vigoare a prezentei hotărâri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.