DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Firea, clarificări privind postarea prin care anunţa că şi-a preluat biroul de senator: 'Înseamnă că nu am fost destul de clară. Îmi pare rău'

gabrielafirea.eu
Gabriela Firea

Gabriela Firea a clarificat postarea prin care anunţa că şi-a preluat biroul de senator şi a explicat că se referea la un birou unde va primi bucureştenii în audienţă, însă dacă „vom trece cu bine peste aceste alegeri”. Ea a reamintit că a candidat pentru Primăria Capitalei prima oară din postura de senator şi a precizat că biroul respectiv este undeva în Bucureşti, nu în Palatul Parlamentului.

„Am explicat foarte bine în postare. Eu am fost senator al României, din această postură am candidat pentru Primărie. E un birou în care voi avea audienţe şi am spus în cazul în care vom trece cu bine peste aceste alegeri. Era vorba despre faptul că intenţionez să mă întâlnesc în continuare cu bucureştenii în acest birou, în care mă voi întâlni în calitate de candidat. Îl voi anunţa eu public pentru că nu am terminat încă amenajările. Cum să fie în Senat când nu au fost alegeri şi nu am fost validată? Nu, în Bucureşti. Înseamnă că nu am fost destul de clară. Îmi pare rău. Voi fi mai atentă la formulări”, a declarat Gabriela Firea, întrebată joi la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD cum a preluat biroul de senator dacă nu au avut încă loc alegerile parlamentare.

Mihai Tudose profețește: După alegeri închid ăștia tot! De a doua zi va sta toată lumea acasă

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, candidat al partidului la Senat pe primul loc, în Capitală, a anunţat că şi-a preluat de Sfântul Dimitrie biroul pentru audienţe ca viitor senator de Bucureşti.

„Nu conteaza ce funcţii ocupam, ci doar ceea ce facem concret pentru semeni. De Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Capitalei, mi-am preluat biroul pentru audienţe ca viitor senator de Bucureşti, prin votul oamenilor dragi, cărora le mulţumesc anticipat”, a scris Gabriela Firea marţi pe Facebook.


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.