Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FIS şi-a revizuit în scădere valoarea activelor cu 17,6 miliarde de dolari, pentru separarea diviziei comerciale

marketbeat.com
fis Fidelity National Information Services

Conglomeratul bancar şi de procesare a plăţilor Fidelity National Information Services (FIS) şi-a revizuit în scădere valoarea activelor cu 17,6 miliarde de dolari, în vederea separării de grup a diviziei sale comerciale, care include serviciul de plăţi, WorldPay, anulând o achiziţie de 43 de miliarde de dolari care a dezamăgit, transmite Reuters, citat de Agerpres.

FIS şi-a construit divizia comercială, care procesează tranzacţii pentru companii, pe baza achiziţiei WorldPay, de 43 de miliarde de dolari, efectuată în urmă cu patru ani.

Noile startup-uri de tehnologie financiară i-au erodat de atunci cota de piaţă şi i-au redus profitabilitatea.

”Ritmul de întrerupere a plăţilor se accelerează rapid, necesitând investiţii sporite în creştere şi o strategie diferită de alocare a capitalului pentru afacerea noastră de soluţii pentru comercianţi”, a declarat preşedintele FIS, Jeffrey Goldstein, într-un comunicat.

FIS a declarat într-un comunicat că intenţionează să transforme Worldpay în următoarele 12 luni într-o companie separată, care va fi deţinută de acţionarii săi, fără taxe, confirmând o informaţie publicată vineri de Reuters.

Acţiunile FIS, care şi-au pierdut mai mult de jumătate din valoarea de piaţă de când compania a cumpărat Worldpay, au scăzut cu aproximativ 15%, până la 64,30 dolari, la vestea reducerii valorii activelor, ceea ce îi oferă o capitalizare de piaţă de aproximativ 38 de miliarde de dolari.

FIS, care a fost sub presiune pentru a explora opţiuni strategice din partea investitorilor activişti D.E. Shaw Group şi Jana Partners, prognozează, de asemenea, un profit pentru 2023 sub estimările pieţei.

FIS a estimat un profit pentru 2023 între 5,70 dolari şi 6 dolari pe acţiune, cu mult sub aşteptările analiştilor de 6,57 dolari pe acţiune, potrivit datelor Refinitiv IBES.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.