Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Andone: 'În Turcia, oamenii trăiesc și mor cu fotbalul alături'

www.gsp.ro
Florin Andone Real Madrid

Florin Andone a devenit unul dintre jucătorii favoriți ai suporterilor echipei Galatasaray. Internaționalul român a reușit dubla în primul meci ca titular, în victoria contra Sivasspor, scor 3-2, potrivit Mediafax.

Andone deschis scorul în minutul 22, iar 20 de minute mai târziu a transformat și un penalty. Al treilea gol al formației Galatasaray a fost marcat de olandezul Ryan Babel.

Atacantul în vârstă de 26 de ani a ajuns în Turcia în septembrie, sub formă de împrumut de la clubul din Anglia, Brighton. După mai puțin de două luni în "Țara Semilunei", Andone a declarat că este surprins de ce a găsit la Galatasaray.

"Am jucat în Spania și Anglia pe stadioane frumoase și cu public mare. Sunt la Galatasaray de scurt timp, dar nu am mai văzut așa ceva. Aici, în Turcia, oamenii trăiesc și mor cu fotbalul alături. Aici, Galatasaray e ca Real Madrid sau Barcelona. Când mergem cu atocarul a meciuri, fanii ne lovesc autocarul pentru a ne încuraja și aprind torțe", a spus jucătorul român, într-un interviu oferit publicației din Spania, AS, care a vorbit și despre concurentul lui pe post, Radamel Falcao:

CITEȘTE ȘI: Elimină nisipul de la rinichi înainte de a fi nevoie de operație! Plantele care curăță rinichii

"Nu suntem într-o competiție, noi suntem colegi. Avem o relație bună. E dificil să ajungi la nivelul atins de Radamel. Vreau să evoluez, iar el mă va ajuta".

Pentru Galatasaray urmează meciul din grupele Ligii Campionilor contra formației Real Madrid. Marți, 22 octombrie, pe teren propriu, turcii îi așteaptă pe băieții lui Zinedine Zidane, iar "ziarul de casă" al "galacticilor" l-a analizat pe internaționalul român.

"Andone, în fruntea armatei spaniole a lui Galatasaray", a fost titlul dat de Marca.

"Nu este Galatasaray care a cumpărat jucători din Europa la cel mai înalt nivel şi care a încercat să se bată cot la cot cu cei mai grei. Acum, se mulţumeşte să caute jucători care deja şi-au terminat recitalul la fostele echipe sau care încă nu au făcut-o, aşa cum este cazul lui Florin Andone. Românul devine uşor referinţa ofensivă a clubului turc.

"Nu şi-a găsit locul la Deportivo şi la alte şase echipe, dar fotbalul peculiar din Turcia îi prieşte atacantului, care a revenit la forma sa cea mai bună, cea arătată împotriva lui Real Madrid, în tricoul lui Deportivo. Cele două goluri înscrise cu Sivasspor l-au adus la cel mai bun nivel al său şi l-a făcut pe Falcao, cu probleme fizice constante, uitat", au mai notat spaniolii în articol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.